2.8 C
Bistrița
miercuri, decembrie 18, 2024

Facelift spectaculos la Clinica ALTEO din Bistrița! Noi dotări, noi tehnologii, iar acum, inclusiv servicii de estetică ginecologică

Clinica ALTEO este prima instituție medicală privată deschisă în Bistrița-Năsăud, în urmă cu 34 de ani, de medicul Ionel Ruști. Dacă la început toată activitatea medicală se învârtea în jurul specializării sale – Flebologie, care se ocupă cu tratarea varicelor, de-a lungul anilor s-au adăugat multe alte servicii, astfel că astăzi este aici un întreg corp medical specializat în servicii de estetică medicală, folosind tehnologii de ultimă generație. Printre cele mai noi servicii ale clinicii se numără inclusiv cele de estetică ginecologică – o noutate absolută.

Sănătatea și frumusețea sunt o prioritate pentru Clinica Alteo de peste 30 de ani, în spatele proiectului fiind soții dr. Ionel Ruști, specializat în Medicină Generală/Flebologie (Varice) și Axina Ruști – asistent medical. Fiica lor, dr. Oana Ruști, le-a urmat pasiunea pentru sănătate, iar astăzi este medic rezident în specialitatea Chirurgie Generală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.

După ani de zile în care s-au concentrat pe formarea unui corp medical valoros, care să ofere la Bistrița servicii de estetică medicală și nu numai, a venit rândul Clinicii Alteo să primească un facelift binemeritat, care să o aducă în rând cu vremurile.

Inaugurarea noilor spații modernizate a avut loc zilele trecute, fiind un proiect pe care familia Ruști l-a gândit și pus în practică în cele mai mici detalii:

Clinica Alteo începe o nouă poveste de estetică și logistică, pe care noi am pregătit-o în cele mai mici detalii, de-a lungul a patru luni de zile, împreună cu designerul care m-a ajutat foarte mult și care a dat această înfățișare clinicii – Gabriela Montoiu. Sunt peste 30 de ani petrecuți în Alteo, împreună cu soțul meu și echipa noastră. Am creat o comunitate medicală care a adus valoare serviciilor noastre. Astăzi, în prim-plan este vorba despre frumusețe și menținerea ei.

Clinica Alteo are o nouă logistică, o nouă tehnologie. Iar prin experții pe care îi avem în acest domeniu și tratamentele revoluționare pe care le-am adus în clinică, redăm pe chipul femeilor, și nu numai, zâmbetul și strălucirea. Acesta e motto-ul nostru, de a face fiecare femeie să se simtă frumoasă. Toate suntem frumoase, dar întotdeauna ne dorim mai mult și mai mult. Pentru că suntem tot mai mult preocupate de chipul nostru și de corpul nostru, aș îndrăzni să vă îndemn să vă lăsați pe mâinile noastre. Și să vedeți dacă mâinile noastre și tehnologia pe care am adus-o o să dea rezultatele pe care le așteptați.

Eu am descoperit partea de estetică în 2007. Au trecut destul de mulți ani de atunci. Din primul moment în care am intrat în contact cu partea de estetică, m-a fascinat și am spus: Acesta e drumul meu, l-am găsit, pe acesta o să mă așez și o să încerc să evoluez.

Tot timpul am încercat să aducem tot ce este nou pe piață, am încercat să ținem pasul pentru a le oferi cele mai bune servicii doamnelor din Bistrița-Năsăud și județele limitrofe, ca ele să nu mai fie nevoite să se deplaseze la București sau în alte părți pentru niște lucruri care se pot face și la noi în Bistrița”, a spus Axina Ruști la inaugurarea noului spațiu de dermato-estetică.


 

Un element de noutate îl reprezintă serviciile oferite de Clinica Alteo pe partea de estetică ginecologică, asigurate de dr. Adelina Vârciu.

Cam de un an de zile am adus în cadrul Clinicii Alteo, prin doamna doctor Adelina Vârciu, specializată în Obstetrică și Ginecologie, partea de estetică și rejuvenare a părții intime. Este un subiect de care ne este rușine să vorbim, chiar și în zilele noastre. Ne este rușine să spunem că avem unele probleme pentru că așa am fost educați și s-a perpetuat acest lucru de-a lungul timpului. Trebuie să ne simțim bine, chiar dacă e o parte care nu se vede. Nu trebuie s-o neglijăm„, a insistat Axina Ruști.

Prezentarea pe larg a clinicii și noile servicii oferite, prezentate chiar de echipa medicală, o puteți vedea pe larg aici:

 

 

Clinica Alteo vă așteaptă să descoperiți numeroase soluții inovatoare și personalizate, care vă vor reda strălucirea și chiar încrederea că puteți fi frumoase și în cea mai bună formă, la orice vârstă:

* injectări cu acid hialuronic, botox și/sau biostimulatoare de colagen

tratament PRP cu acid hialuronic
tratament PRP cu biotină
lifting facial cu fire resorbabile
tratamente faciale
dermapen
epilare definitivă cu laserul Alexandrite
endolifting facial cu laserul EUFOTON
micronedeeling cu radiofrecvență cu laserul SECRET DUO
rejuvenare facială cu PRX și laserul ERBIUM
rejuvenare vaginală
tratamente corporale cu Nu Era Tight, cea mai nouă tehnologie LUMENIS

Clinica Alteo este situată pe strada Lucian Blaga, nr. 17, Bistrița, iar mai multe detalii despre serviciile pe care le oferă puteți afla de pe pagina lor de Facebook – Clinica Alteo – sau accesând site-ul www.alteo.ro.

Programări și alte informații suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0749.787.619

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...