-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

EXTRA: Seducătoare zile de septembrie, la Bistriţa!

Ne aşteaptă câteva zile de septembrie fantastice şi seducătoare, la Bistriţa! De joi urmărim filme româneşti în curtea Muzeului Judeţean. Tot aici, avem onoarea să admirăm şi capodopere semnate de Picasso, Matisse, Dali și Klimt…!

Începând de astăzi, 10 septembrie, la Muzeul Judeţean din Bistrița puteţi admira Cazania lui Varlaam, Biblia de la Blaj și alte câteva spectaculoase tipărituri brâncovenești!

În cadrul manifestărilor dedicate Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari și al Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud prezintă expoziția temporară Spiritualitate creștină la Dunărea de Jos. Contribuția tipăriturilor bisericești la dezvoltarea culturii și limbii române realizată de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal și Asociația Culturală Pictor Octavian Smigelschi. Printre cele aproximativ 30 de icoane de patrimoniu și 10 exemplare de carte veche bisericească care pot fi văzute în expoziție se află și Cazania lui Varlaam -1643, Biblia de la Blaj-1759 și tipărituri brâncovenești.

Ziua Grănicerului Năsăudean

Miercuri, 11 septembrie ora 12.00, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean, se celebrează Ziua Grănicerului Năsăudean”.

Evenimentul este dedicat comemorării istoriei grănicerismului din Țara Năsăudului, a jerfelor și spiritului național al țăranilor-luptători din Regimentul II de graniță valah. Acesta are ca scop principal întărirea coeziunii comunității urmașilor grănicerilor năsăudeni, a simțului patriotic și național. Se doreşte, totoată, reabilitarea sentimentului de mândrie locală, evocarea unui trecut spectaculos și excepțional al comunităților rurale de pe Valea Someșului, Valea Șieului și zona Bârgaielor, care au constituit subunitățile militare ale regimentului năsăudean.

Programul ”Zilei Grănicerului Năsăudean” cuprinde o paletă variată de activități: expoziție dedicată istoriei grănicerilor năsăudeni, adăpostită în vechea cazarmă militară austriacă, paradă militară și depunere de coroană la Monumentul Eroilor. Va fi  organizat şi un bivuac istorico-militar, o prezentare de uniforme militare grănicerești, manevre tactice și instrucție de front specifică perioadei evocate. ”Teatru nescris” de la Șanț va fi de asemenea prezent cu o piesă, alături de un moment de dans medieval prezentat de trupa ”Dancing Wings” şi un recital Dan Pantiș. Sărbătoarea se va încheia cu un concert extraordinar Vali Boghean Band.

 Trei seri de filme româneşti deosebite, la Muzeul Judeţean, începând de joi, 12 septembrie: 

EXTRA: Seara filmului românesc, la Muzeul Judeţean din Bistriţa!

Arta de a dărui: PICASSO, MATISSE, DALI și KLIMT

Joi, 12 septembrie 2019, ora 18:00 – Expoziția “Arta de a dărui: PICASSO, MATISSE, DALI și KLIMT” la Muzeul Bistrița!

Organizată sub genericul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu „Arta de a dărui” din anul acesta, expoziția găzduită de Muzeul Național Brukenthal în perioada iunie-august a.c. va fi organizată la Muzeul Bistrița începând cu data de 12 septembrie 2019.

Expoziția adună laolaltă lucrări de grafică și litografii semnate de patru mari artiști ai lumii: Picasso, Matisse, Dali și Klimt. Artele sunt buni traducători culturali, ele pun în pagină experiențe comune, gânduri, preocupări, interese și, prin aceasta, aduc oamenilor darul apropierii. Arta și spectacolul pot fi chei de înțelegere a lumii de azi, a noii noastre sensibilități, ele deschid drumul spre reala acceptare a diferențelor, a Celuilalt. Altfel spus, ele sunt o fereastră deschisă spre toleranță.

Lucrările expuse provin din colecția avocatului George Șerban din București. Vor putea fi văzute nudurile semnate de Matisse din seria Blue, nuduri și studii semnate de Klimt, 6 lucrări semnate Dali și o seamă de lucrări Picasso, multe dintre ele din seria Vollard Suite, produse în 1930-1937 de artistul spaniol Pablo Picasso. În 1930 Picasso a fost însărcinat să producă gravuri de către distribuitorul de artă și editorul Ambroise Vollard în schimbul picturilorlui Renoir și Cézanne.

Tot joi, 12 septembrie 2019, de la ora 18:00, în Clubul „CoșBook” al Bibliotecii Județene (Bistrița, str. Alexandru Odobescu, nr. 11) la evenimentul cultural: „Rugăciune”. Este vorba de un recital de poezie creștină pe versurile poeților Tudor Arghezi și Costache Ioanid, cu participarea actriței Camelia Dincă Ion.

Scenariul și regia îi aparţin lui Ioan Emil Teodorescu.

Cenaclul Flacăra, joi, 12 septembrie 2019, ora 17.00, la Năsăud

Programul evenimentului cuprinde dezvelirea bustului lui Adrian Păunescu în parcul Casei de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud.

De la ora 17:30 – Lansare carte Ana Vaida: Adrian Păunescu și „Misterul Năsăudean”, în Sala mare a Casei de Cultură Năsăud

Ora 20:00 – Concert „Cenaclul Flacăra”, Andrei Păunescu și invitații, Casa de Cultură, intrarea liberă

Magda PUȘKAȘ, Maria MARIA, Sorin GĂZDAC, Rareș SUCIU, Florin SĂSĂRMAN, Cristian BUICĂ, Valentin MOLDOVAN, Andrei PĂUNESCU

Eveniment oferit de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud şi Primăria Orașului Năsăud

Vineri, 13 septembrie, ora 18, la Dacia – Operettissimo

HACCÁRÉ-HACCACÁRÉ este un spectacol de musical şi operetă care se va desfăşura vineri,13 septembrie, la Centrul Cultural Dacia din Bistriţa

Bilete se găsesc la casieria Centrului Cultural Dacia. Preț bilet: adulți – 25 lei; Copii/elevi/pensionari – 10 lei

Eveniment oferit de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud şi Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud

Sâmbătă, 14 septembrie, de la 9.00 dimineața până după miezul nopții – aveţi ocazia să descoperiţi minunile de la Șieu@Odorhei:

În premieră, la Șieu@Odorhei…!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.