-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

EXTRA: Încep filmările! Într-un serial despre vampirii zilelor noastre

În curând, în Bistrița-Năsăud încep filmările unei noi producții cinematografice. Este o producție care are în spate un producător bistrițean și care va spune povestea unor vampiri ai zilelor noastre.

Până nu demult erau o companie de teatru independentă, cu un studio frumos în centrul Clujului. Aveau trei premiere pe care ar fi trebuiat să le prezinte publicului. Însă a intervenit pandemia noului coronavirus. Astfel încât și-au reinventat activitatea. 

Totul a pornit de la bistrițeanul Daniel Deac (Universitatea Lucian Blaga Sibiu, secția Actorie) și prietenii săi – Ioana Moldovan (absolventă UBB, Actorie) și Vlad Marin (UBB, secția Actorie). Ei au pus la punct proiectul unui serial despre vampirii zilelor noastre.

Cei trei inițiatori au atras-o în proiect și pe Ioana Mitu, scenarista serialului, absolventă a UBB (Facultatea de teatru și film).

Va fi o combinație între sitcom și serial. Întregul proiect a pornit de la noi trei – Ioana Moldovan, Vlad Marin și cu mine. Noi suntem și producătorii viitorului film. Ar fi vorba de 9 sau 10 episoade pe sezon. Fiecare episod ar trebui să dureze aproximativ 25 de minute. Suntem, deocamdată, în faza de pre-producție. În aceste zile vom avea prima lectură a scenariului, pregătim recuzita și costumele”, ne-a explicat Daniel Deac.

Se va filma în toată Transilvania. Primele filmări sunt proiectate să înceapă în primele zile ale lunii iulie, la Tihuța / Colibița.

Primele trei episoade vor fi produse din bugetul tinerilor producători și din contribuțiile sponsorilor. Tinerii se bazează deocamdată pe sprijinul Dynamic Tools și Transilvania Verde, ambele din Bistrița.

Am fi tare fericiți dacă, pe parcurs, am reuși să atragem și alți parteneri în această poveste”, a explicat Daniel Deac.

După ce filmul va fi gata, echipa de proiect vrea să înceapă tratative cu cei de la Netflix, HBO sau Amazon Prime, pentru difuzare.

E vorba de o echipă de profesioniști entuziaști și optimiști. Totul depinde de creativitatea lor, iar tinerii sunt încrezători că lucrurile vor ieși foarte bine.

Nimeni nu este plătit, deocamdată. În cazul în care filmul se va vinde bine, membrii echipei vor avea parte de un procent din încasări. 

Actorii care vor juca în serial sunt Yannick Becker, Cristina Casian, Tatiana Serghi, Gerge Olar, David Drugaru, Robert Iosif, Theo Gabar, Ștefan Liță, Francesca Fülöp și Oleg Karpenko – un actor de film din Ucraina.

Pe parcurs, este posibil ca și alți actori renumiți să fie invitați în serial, pentru câte un rol episodic. 

De costume și make-up se ocupă Cristina Iovănescu, absolventă a Universității de Arte și Design Cluj-Napoca, secția design vestimentar. Momentan își face Masteratul la Cambridge (UK).

Darius Micu, chitarist în trupa bistrițeană Incognito va avea și el rol în film, iar muzicienii de la Trees Orchestra vor produce coloana sonoră a serialului. Producătorii sunt în discuții și cu cei de la Grimus.

Din echipă mai fac parte

  • Andrei Giurgiuman – Cameraman, director de Imagine
  • Adelina Vancea – Cameraman, editor imagine
  • Cătălin Morar – sunet, imagine
  • Alexandra Vișan – producător

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...