Tânărul doctorand al Facultății de Matematică Ioan Daniel Pop din Șanț a coordonat studenții care au propus problemele, au redactat soluțiile și au editat materialul primei culegeri pentru admiterea la Facultatea de Matematică și Informatică de la UBB Cluj.
„Se zice ca a treia încercare e cu noroc. Nu știu dacă e așa sau nu, dar tocmai a apărut a treia carte care mă are pe lista autorilor și pot să zic ca bucuria e cel puțin la fel de mare ca la primele două.
După multă muncă, cu cea mai genială echipă posibilă, am reușit să terminăm culegerea pentru admiterea la Facultatea de Matematică și Informatică, din cadrul Universității Babeș Bolyai”, a mărturisit Ioan Daniel Pop.
Ioan Daniel Pop este originar din Șanț, iar în prezent este profesor la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj. Totodată, este doctorand al Facultății de Matematică și Informatică a UBB.
„În primul rând aș vrea să le mulțumesc colegilor autori Rares Cotoi, Cristian-Emanuel Crețu, Tudor-Luca Crețu, Mara Ielciu, Mircea Măierean, Paul Dobrescu, Mihai Gheorgheș și Luca Tudor.
Bravo dragilor, ați făcut o treabă extraordinară care o să reprezinte un punct de sprijin pentru mulți elevi”, a transmis Ioan Daniel Pop.
Între studenții autori ai culegerii se află și studenți din Bistrița și Beclean. Cristian Emanuel Crețu și Mircea Măierean sunt originari din Beclean.
Luca Tudor Crețu este din Bistrița, fiind unul dintre absolvenții Colegiului „Liviu Rebreanu”.
Luca Tudor Crețu și Emanuel Cristian Crețu au contribuit atât la Culegerea de Matematică, cât și la cea de informatică.
„Mulțumesc conducerii Facultății de Matematică și Informatică, în special domnului prodecan conf. univ. dr. Dan Mircea Suciu și domnului director de departament conf. univ. dr. Sterca Adrian, pentru încrederea oferită și pentru oportunitatea de a coordona acest proiect uriaș”, a transmis Ioan Daniel Pop.
Inițiativa pentru realizarea acestei cărți se datorează studenților Rareș-Andrei Cotoi, Cristian-Emanuel Crețu, Tudor-Luca Crețu, Mara Ielciu (IE II), Mircea Măierean (IE III), Paul Dobrescu, Mihai Gheorgheș (IR II) și Luca Tudor (IG III).
Ei au propus probleme, au redactat soluții și au editat materialul sub coordonarea prof. drd. Ioan-Daniel Pop, cu sprijinul departamentului de Informatică și al comisiei de admitere nivel licență coordonată de conf. dr. Dan Mircea Suciu (prodecan) – a precizat conducerea facultății.
Ioan Daniel Pop a fost distins, la sfârșitul anului trecut cu două diplome de Excelență în Educație. A fost un gest de recunoaștere a rezultatelor extraordinare obținute de copiii pe care i-a pregătit.
Performanțele sale cu adevărat remarcabile reflectă pasiunea, dedicarea și profesionalismul cu care își desfășoară activitatea.
„Mă bucur enorm pentru cele două diplome de excelență în educație primite în cadrul Galei de Excelența in Învățământul Preuniversitar din Cluj. Premiile au fost acordate pentru rezultatele obținute cu elevii la olimpiadele internaționale si naționale din anul școlar 2023-2024”, afirma Ioan Daniel Pop.
Tânărul profesor din Șanț a obținut cu elevii săi o medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială, dar și medalie de aur și mențiune la Olimpiada Naționala de TIC.
Elevii pregătiți de Ioan Daniel Pop din Șanț s-au calificat la Olimpiada Națională de Informatică și au cucerit numeroase premii la faza județeană a olimpiadei de TIC, Informatică, Lingvistică, la Concursul Național „Proiectăm Viitorul”, la concursul EuroQuiz sau Concursul de Gândire Algoritmică Bebras.
Detalii despre Ioan Daniel Pop puteți reciti accesând linkurile de mai jos:
EXCEPȚIONAL: Un tânăr de 21 de ani din Șanț a publicat o culegere de informatică pentru Bacalaureat!
EXTRA: Meditații gratuite la Informatică, pentru elevii din Șanț…!