-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

EXCLUSIV: Negrea pune la pământ terasele care umbresc vecinii Consult Imobil de pe Calea Moldovei! “Cine a greșit trebuie să-mi plătească paguba!”

Consult Imobil a început astăzi demolarea teraselor din proiectul Lucian Blaga Residence, pentru care s-a aflat în litigiu cu vecinii dintr-o clădire alăturată, care acuzau constructorul că le umbrește casele. VEZI ce declară dezvoltatorul imobiliar Marius Negrea despre toată situația, care i-a produs o pagubă de 200.000 Euro deși a respectat toate autorizațiile emise de Primăria Bistrița:

Lucian Blaga Residence este numele ansamblului rezidențial ridicat de dezvoltatorul imobiliar Consult Imobil la intersecția străzilor Calea Moldovei cu Lucian Blaga din municipiul Bistrița. După începerea lucrărilor, deși avea toate autorizațiile emise de Primăria Municipiului Bistrița, iar construcția se ridica conform planurilor aprobate de municipalitate, Consult Imobil s-a trezit dată în judecată de o familie din blocul alăturat, care acuza că noul imobil îi umbrește locuința. A urmat un proces, iar, la final, sentința dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin care se admitea anularea autorizației de construcție, a fost casată de Curtea de Apel Cluj și trimisă spre rejudecare la Bistrița. Hotărât să nu mai piardă timpul prin tribunal și să-și finalizeze construcția, Marius Negrea a decis să demoleze cele două terase care fac obiectul litigiului în instanță.

Astăzi, la Bistrița a ajuns o firmă specalizată în demolări și a început dezafectarea teraselor, lucrarea urmând a fi finalizată până la sfârșitul săptămânii viitoare. Negrea este însă decis să-și recupereze ulterior, în instanță, toată paguba, estimată în jurul a 200.000 Euro, iar asta pentru că nu se consideră vinovat cu nimic, construcția sa respectând toate autorizațiile emise de autorități și, important, amplasarea din teren.

Iată cum a comentat Marius Negrea, managerul Consult Imobil, toată situația pentru Bistrițeanul.ro:

„Vreau să vă spun, în primul rând, că autorizația de construire a fost emisă conform Legii nr. 50/1991 și o respectăm întru totul, la fel cum și execuția lucrărilor respectă toate normativele legale, inclusiv cele legate de retrageri și distanțe. Mărul discordiei în acest caz sunt două terase care «umbresc» blocul vecin, nicidecum întreg blocul – să fim bine înțeleși. Iar vizavi de problema așa-zisei umbriri am o singură întrebare: dacă ambele imobile ar fi respectat limitele legale de proprietate, s-ar fi umbrit? Evident, nu! – vă spun eu. Iar dacă noi respectăm legea ad literam, înseamnă că problema în acest caz nu este la noi!

Vreau să vă spun că blocul «umbrit» este amplasat pe o latură inclusiv pe terenul nostru, deci, nicidecum să fie retras de la limita de proprietate de minim trei metri, conform legii. Este un adevăr pe care nu l-a relatat nici presa, nici reclamanții și, cu atât mai puțin autoritățile care cunosc situația și au garantat prin semnătură un fals: că blocul umbrit ar respecta normativele legale, inclusiv de amplasament.

A-i găsi vinovați pe locatarii afectați că blocul lor nu respectă legile în materie de construcții nu este un fapt de care să ne prevalăm. Demolăm pentru că oamenii afectați nu au absolut nicio vină pentru ilegalitățile la care au fost complici constructorii și anumiți funcționari – cei care răspund de legalitatea certificatelor de urbanism, a autorizațiilor, a proceselor verbale de recepție (eliberate blocului vecin) și care ne cer nouă acum să ne restrângem clădirea pentru a corecta ilegalitățile lor din trecut.”

„De ce demolăm?! Facem o concesie, nu un compromis. Este un bine pe care dacă poți să-l faci, fă-l! Și nu o facem dintr-un exercițiu de imagine, ci doar pentru că așa considerăm că este corect moral, nu legal, legal a fost acest proiect dintotdeauna. Deși decizia de a demola a fost luată cu foarte mult timp în urmă, o punem în aplicare abia acum, tocmai pentru a arăta că nu cedăm șantajelor, nu capitulăm în fața unei prese părtinitoare, care a desfășurat o adevărată campanie de denigrare a noastră pe parcursul unor săptămâni întregi și, cu atât mai puțin, nu ne-a fost frică să tranșăm această problemă în instanță. Și, într-un final, instanța ne-a dat dreptate: Noi suntem în legalitate!” – a mai declarat Marius Negrea pentru Bistrițeanul.ro.

Pentru că paguba companiei din tot acest litigiu este una considerabilă, peste 200.000 Euro, Marius Negrea este hotărât să o recupereze în instanță, urmând a se constitui parte civilă într-o acțiune pe această temă, îndreptată împotriva tuturor celor care au greșit, fie ei și funcționari ai Primăriei Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.