1.1 C
Bistrița
marți, decembrie 3, 2024

EXCLUSIV: Direcția de Asistență Socială a Prădătorilor Sexuali din Primăria Bistrița. Fete cu handicap abuzate sexual. Agresorul, sub protecția șefilor

Direcția de Asistență Socială a Primăriei Bistrița. Instituția care, cel puțin teoretic, ar trebui să nu aibă alt scop în viața profesională decât protecția celor mai vulnerabili cetățeni ai orașului. Să le ofere protecție, siguranță și un loc ferit de abuzuri. Tocmai asta NU s-a întâmplat cu două tinere femei (copile după întârzierea mintală pe care o au, fiindcă una a rămas la 9 ani). Au fost abuzate sexual în 2021 de un paznic chiar în Centrul de Cazare Temporară. Un paznic care a rămas să le păzească încă vreo câteva săptămâni după incident, până s-au îndurat șefii să-l mute. Un paznic care și astăzi lucrează în jurul persoanelor vulnerabile, tot la Direcția de Asistență Socială a Primăriei Bistrița, condusă de șefi care mizează doar că vârsta înaintată a celor pe care-i păzește nu va stârni poftele salariatului dezaxat sexual.

Trezite, dezbrăcate și abuzate în baie de paznicul Centrului de Cazare Temporară a Persoanelor fără adăpost

O să le spunem Ana și Maria, nu o să folosim numele lor reale. În 2021, când au fost abuzate sexual într-o instituție de protecție socială a Primăriei Bistrița, aveau 38, respectiv 29 de ani. Și o viață de chin. Abandonate de mame, crescute pe la leagănele de copii din Beclean și Bistrița. Bătute și puse la cerșit. Dintr-o traumă în alta.

De altfel, Ana (astăzi 41 ani) ajunge la Centrul de Cazare Temporară a Persoanelor fără Adăpost din Bistrița după ce este găsită pe străzi, la cerșit, abandonată iar de mama care promisese că va avea grijă de ea. Dar a avut grijă doar să ia salariul de îngrijitor al fetei cu handicap mintal și, pentru un ban în plus, s-o trimită la cerșit. Primăria Bistrița merge în instanță și cere protecția fetei, o câștigă, Ana fiind internată în Centrul de pe str. I.L. Caragiale, la sfârșitul anului 2020.

Maria a fost și ea abandonată de mamă, crescută prin case de copii: când pe străzi, când pripășită prin casa mamei căreia i se mai făcea milă de ea. Are 32 de ani și mintea unei fetițe de 9 ani. E cuminte și s-ar putea juca ore și zile în șir cu mănuși de cauciuc pe care le umflă și devin baloane minunate de joacă pentru ea. A ajuns în centru pentru a fi protejată de bătăile crunte primite de la tatăl vitreg.

Fetele locuiau deja de ceva vreme în Centrul de Cazare Temporară a Persoanelor fără adăpost.

În dimineața zilei de 22 aprilie 2021, Ana, fata cu handicap mintal mai sever, este găsită de îngrijitori foarte agitată. Se lovește, se izbește de pereți și din 15 în 15 minute vine la asistentele sociale și insistă că vrea acasă.

După ce săptămâni la rând a stat fără probleme în Centru – liniștită și echilibrată – dintr-o dată devine extrem de agitată și vrea acasă. Una dintre angajate își dă seama că s-a întâmplat ceva care a tulburat-o și vrea să afle ce.

O duce într-un birou pe fată și reușește să afle de la ea că a fost trezită în toiul nopții de Dorin G., paznicul centrului. Acesta a intrat peste ea în cameră (nepăsându-i că mai era o colegă de cameră), a pipăit-o în somn, apoi a trezit-o brutal. Cu forța a dus-o în baie, unde a abuzat-o sexual și a umilit-o.

Cu toată frica, la un moment dat fata nu mai rezistă, intră în panică și începe să țipe.

Colega de cameră se trezește și o surprinde pe Ana ieșind răvășită și tulburată din baie alături de paznicul Dorin G. Acesta îi urlă amenințător să nu-i dea crezare, că e nebună, vorbește prostii. Pe Ana o amenințase înainte să nu spună nimănui nimic.

Agresiunea sexuală din baie o tulbură atât de tare pe Ana, încât face criza în care este găsită de îngrijitoare dimineața. Ulterior acestui episod, Ana ajunge la secția Psihiatrie a Spitalului Județean. Apoi e internată la Spitalul Beclean, unde rămâne câteva luni sub tratament pentru a depăși episodul.

Asistentele sociale din Centru încep imediat o anchetă printre restul rezidentelor din adăpost, pentru a afla dacă nu mai sunt victime.

Așa dau de Maria, fata care se joacă ore în șir cu baloane din mănuși. Maria le spune că a fost și ea pipăită de Dorin în acea noapte. Mai află că același paznic îi mai dădea țigări. Îi promitea mereu că o să vină „să se apuce de ea”, o să vină peste ea să se joace cu alte “balonașe”. Femeia cu minte de copilă nu știe ce să îi spună și îl roagă doar să nu-i facă “probleme cu doamnele”.

Asistentele sociale fac imediat raport asupra celor constatate. Peste câteva zile este sesizată și Poliția, care începe o anchetă, preluată apoi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Cine este Dorin G. – Prădătorul Sexual al femeilor cu minte de copile din Adăpostul Primăriei ? Un angajat „model” al instituției, cercetat inclusiv pentru … hărțuire

Dorin G. (56 ani) a fost angajat în 2011 la Primăria Bistrița, ca și muncitor necalificat la, să vedeți surpriză, „Casa Speranței”. Aici, pentru cei care nu-și amintesc sau nu știu, ajungeau fetele de la casele de copii care ieșeau din sistem și erau găzduite în garsoniere până reușeau să-și găsească drumul în viață.

În trecutul paznicului Prădător Sexual apare o plângere pentru „hărțuire”. Dar victima și-a retras plângerea, așa că nu avem de unde să știm dacă printre victimele acestuia au căzut și fetele de la „Casa Speranței” de pe B-dul Independenței, deasupra Cantinei Sociale a Primăriei Bistrița.

Poate nu se afla niciodată de agresiunile sexuale ale paznicului dacă Ana nu ar fi făcut criza post traumatică care le-a împins pe asistente să afle ce s-a întâmplat de a tulburat-o atât de tare.

De altfel, procurorii ajung la concluzia că paznicul a profitat de poziția sa dominantă în fața fetelor, atât pentru a comite abuzul, cât și pentru a le reduce la tăcere sau a le impune tăcerea după ce a profitat de ele.

Comportamentul dubios și agresiv sexual al paznicului față de persoanele cazate era cunoscut însă printre angajați. Unii, mai curajoși, i-au atras în mod repetat atenția că nu este în regulă ce face. Pe vorbe, fără victime și fără dovezi, paznicul Dorin era însă tot mai încurajat să umilească și să abuzeze sexual amărâtele cazate aici…

REVOLTĂTOR: După agresiunea sexuală dovedită, paznicul rămâne de… pază la Centrul de Cazare Temporară

La câteva zile după incident, polițiștii și procurorii încep cercetările. Mai puțin curioși de faptul că au un agresor sexual în ogradă sunt cei care conduc Direcția de Asistență Socială a Primăriei Bistrița. Aceștia erau primii care trebuiau să ia măsuri de protecție a fetelor.

Ei, dar ce credeți? Incidentul a avut loc în aprilie 2021, iar Dorin – Paznicul Prădător Sexual – rămâne să păzească centrul cu una dintre victime acolo până în iunie 2021. Adică săptămâni bune după incident.

Într-un final, paznicul este mutat la Centrul de Vârstnici al Primăriei Bistrița, o altă instituție unde stau persoane vulnerabile. Probabil singura garanție că nu va mai abuza pe nimeni este vârsta înaintată a locatarilor de acolo…

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița au încheiat cercetările. Paznicul Dorin G. a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de agresiune sexuală asupra celor două victime cu retard psihic, internate la Centrul de Cazare Temporară a Persoanelor fără Adăpost.

 

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. De ce nui cereți demisia lui Radu Dreptate șeful care îl acoperă pe infractor. Știți ca procurorul de caz a cerut primăriei să-l demită dar Radu Dreptate nu a făcut-o pentru este săgeata lui și-l amenință cal fa în git cu combinațiile lui

  2. Dar de ce erau internate la centru ăsta și nu la cel pentru cel cu victime femei, ca dacă scrieți ca au fost abuzate, ca zicea primăria ca are proiect cu femei abuzate.Oare este bine ca lio pus cu boschetari? Scrieți ca fata era abuzată de mama, păi ori e vicrtima ori boschetar, păi ce căuta în centru asta, domne ferește ce fac ăștia, poliția undei la treaba asta? După bătrâni batjocoriți acum avem și femei distruse de cine avea să le îngrijească?

  3. Dar sefa de la centrul de noapte, nevasta de politist pusa pe pile prin transfer, de de nu a luat masuri?
    Era direct implicata in asta! Era fix in ograda ei!!
    Sefa de la azil care e vai de mama ei, care conduce azilul, un azil in care le da laturi ca la porci, celor care locuiesc acolo, nu are nimic de zis? De ce a primit agresorul acolo? Incaseaza bani, dar ea saraca traieste intr-o lume paralela! Daca are probleme la mansarda cum ia psihologicul, care ar trebui sa fie facut ca la carte.. De ce trebuie tinuta in functie o incompetenta? Ptimarul Lazany a facut o filmare in campanie cu mizeria de la azil!
    Are ocazia sa se scuture de nenorocita care conduce azilul groazei de atatia ani!
    Este de dat afara urgent!
    Cat despre nemernica de la centrul de noapte care tine amarati cazati printre plosnite si mizerii… ea de ce trebuue sa ramana? Doar pentru ca e nevasta de politist? Plosnitele merg mana in mana cu gandacii pe holuri si prin camere.
    Directia de ssnatate doarme si ea? Sa faca urgent un control atat la azil cat si la centru de noapte! La fel si pe Dornei, unde e un jeg de nedescris…
    Iar Dreptate daca e vinovat, sa plateasca, dar la pachet cu Turc! Turc a masluit si el agresiunea?
    Dle Lazany, dati pe toti afara nu doar de la asistenta sociala, ci si de la primarie! Sunt cu duiumu… lepre platite din bani publici!

  4. Doamna Andron,
    Exista vreun motiv pentru care nu se publica toate comentariile?
    Poate erau informatii pretioase pentru public. Bulcu D. V-a furnizat informatii adevarate, sub impulsul razbunarii, acela ca oricat a dat din coate pe la viceprimari si primar, nu a reusit sa ajunga sefa. I a luat o inainte una mult mai incuiata la minte decat ea… rau de tot, incuiata chiar!
    Ar fi fost bine sa lasati comentariile acolo, astfel incat sa beneficiati de cat mai multe informatii din cat mai multe surse. Oricum sunt multe de spus pe subiect.
    Seara buna!

  5. Incredibil ce citesc,dar mă întreb cum e posibil să fie încă în libertate?și este la un centru de vârstnici?Va putea să-și facă treaba mai departe cu săracele băbuțe…… Așa ceva…… Chiar mă întreb dacă această societate mai este normala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la FAN Courier, RCB Electro, MasterFoam. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. MasterFoam are nevoie de stivuitoriști. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. Oferta completă, mai jos: 

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele. La Materom Skoda ai parte de reduceri speciale valabile până în 31 decembrie!

Se fac angajări la Cabinet Psiholog-Psihoterapeut Rozalia Şutea, MasterFoam, RCB Electro și Delice Pan

Cabinet Psiholog-Psihoterapeut Rozalia Şutea își mărește echipa. Se oferă pregătire și suport complet pentru dezvoltarea în lucrul cu copiii neurotipici. Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. Oferta completă, mai jos: