-1.7 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Evaluare Națională 2022: Subiectele la Română – accesibile și ofertante, consideră inspectorul Claudia Feldrihan

Accesibile și ofertante. Așa au fost subiectele primite de absolvenții de clasa a VIII-a la proba scrisă de Limba Română, ieri, la examenul de Evaluare Națională. Profesoara Claudia Feldrihan, inspector de Limba Română la ISJ BN, a precizat pentru Bistrițeanul.ro că subiectele la Română au respectat programa școlară în vigoare.

Claudia Feldrihan, profesoară de Limba Română și inspector în cadrul ISJ BN, a explicat că subiectele au fost elaborate în conformitate cu modelele publicate anterior de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Subiectele vizează competențele generale ale disciplinei și sunt corelate cu cele ale profilului unui absolvent de gimnaziu. Au fost elaborate pentru un elev mediu, dar au fost și foarte bine calibrate. Atât din punctul de vedere al complexității, cât și al dificultății. Au existat în subiecte și itemi care să-i valorizeze pe elevii buni și care vor face diferența la note.

Este vorba despre acei itemi subordonați operațiilor cognitive superioare: itemii 7, 8 și 9 de la subiectul 1 sau subiectul al doilea.

Un elev mediu care a citit aceste texte cu atenție, poate lejer să obțină o notă de 6 – 7.

Și textele primite de copii mi s-au părut accesibile și drăguțe. Comparativ cu alte texte pe care le-ar fi putut primi… Subiectele au implicat teme comune precum prietenia pentru animale sau călătoriile. Bănuiesc că asta a fost și intenția celor care au conceput subiectul: să-i ajute pe elevi”, a explicat profesoara Claudia Feldrihan.

Subiectele s-au bazat mult pe structura testelor PISA, a admis inspectorul de Limba și Literatura Română. În plus, și baremul a fost mult mai bine realizat decât în anii anteriori.

Prin urmare mizăm pe o evaluare transparentă, onestă și în favoarea copilului, respectând baremul”, a completat profesoara Claudia Feldrihan.

Elevii care provin din comunități de maghiari (așa cum este cazul la Colegiul „Andrei Mureșanu”, dar și în școlile din Matei, Nimigea sau Cireșoaia) au susținut Evaluarea Națională la Română după o programă școlară adaptată.

În școlile cu minorități care vorbesc limba maghiară, subiectele au fost construite după același tipar. Și acestea au respectat programa în vigoare, fiind accesibile și medii ca dificultate. De anul trecut practic se primesc subiecte diferențiate”, a mai explicat profesoara Claudia Feldrihan.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.