-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Eugen Tomac, la Bistrița: De la șeful Jandarmeriei Române așteptam scuze publice față de cetățenii agresați…!

Eugen Tomac, șeful PMP, a fost prezent astăzi la Bistrița, comentând aspru reacția autorităților naționale în ceea ce privește protestul Diasporei din 10 august. „E inadmisibil ca, la cinci zile de la această rebeliune, instituţiile statului pur şi simplu să nu comunice nimic coerent… De la șeful Jandarmeriei Române așteptam în primul rând scuze publice față de cetățenii agresați…! În orice stat civilizat, șeful unei asemenea structuri militare care servește comunitatea, când instituția produce un asemenea derapaj, începe prin a-și exprima regretele față de cetățeni…”

Faptul că nici ministrul de interne, nici Jandarmeria, nici o altă instituție a statului nu a ieșit să prezinte un raport concret, arată cât de profundă este prăpastia în sânul executivului cu privire la acest eveniment. Am cerut demisia din funcția de ministru a doamnei Carmen Dan. Este inadmisibil ca un ministru să vină în fața opiniei publice să arunce informații false precum că, în centrul de comandă, se afla un procuror militar care coordona împreună cu Jandarmeria întregul eveniment, în condiţiile în care acest fapt ar fi ilegal. Nu are ce căuta un procuror într-o celulă de comandă…”, a precizat președintele PMP Eugen Tomac adăugând că există legi clare și responsabilităţi care definesc rolul unui procuror care nu are obligația de a se prezenta în timpul unor manifestații.

Toată această mineriadă a Diasporei este o pată neagră pe mandatul acestei guvernări – a subliniat Eugen Tomac, convins că demisiile vor curge în lanţ în următoarea perioadă, după ce ancheta va ajunge la capăt. „E inadmisibil ca, la cinci zile de la această rebeliune, instituţiile statului pur şi simplu să nu comunice nimic coerent legat de ordine, dispoziţii, riscuri şi aşa mai departe. Pur şi simplu zeci de mii de oameni au fost puşi într-un pericol fără precedent, iar instituţiile statului au obligaţia să clarifice această chestiune. Trăim într-o lume plină de secrete, cred că nu mai suntem nici în anii mineriadei, nici în anii Revoluției când se întâmplau lucruri incredibile pe care nimeni nu a avut curaj să le cerceteze… Au fost agresați și cetățeni străini fără nicio explicație. Există deja o reacție a cancelarului Austriei la care trebuie să se răspundă oficial, există o reacție publică a statului Israel...”

Liderul PMP a precizat că a cerut ieri convocarea unei sesiuni extraordinare pentru a se crea o comisie de anchetă parlamentară cu privire la evenimentele din 10 august.

De la șeful Jandarmeriei Române așteptam în primul rând scuze publice față de cetățenii agresați…! În orice stat civilizat, șeful unei asemenea structuri militare care servește comunitatea, când instituția produce un asemenea derapaj, începe prin a-și exprima regretele față de cetățeni… În shimb am văzut un șef de instituție debusolat, cu o tentativă nereușită de politizare a subiectului, victimizându-se că vezi Doamne – citez: am absolvit un examen, aștept avizul CSAT. Nu era cazul și nici momentul să se victimizeze șeful Jandarmeriei Române, în condițiile în care instituția pe care o conduce a comis un abuz extrem de grav… Sunt convins că, pe măsură ce ancheta va înainta, vom afla lucruri cutremurătoare din cadrul acestei instituții…”, a mai spus Eugen Tomac, referindu-se la șeful Jandarmeriei, Sebastian Cucoș, căruia i-a expirat ieri interimatul la conducerea instituției.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.