Elisa Ilișiu are 17 ani și învață la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean. Ca să treacă peste moarte și durere, a scris această carte intitulată „Te-ai rătăcit în cer”. A fost scrisă dintr-o suflare și dedicată bunicii sale. „A devenit de-a lungul timpului eroina mea. Fără bunica mea, nu aș fi ieșit niciodată din zona mea de confort. Te iubesc mult, bunico, chiar dacă acum mă hrănesc doar cu amintirea ta păstrată în sufletul meu!”
Elisa Ilișiu are 17 ani și învață la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean. Nu a scris nimic înaintea acestei prime cărți intitulată „Te-ai rătăcit în cer”. A fost scrisă dintr-o suflare și dedicată bunicii sale.
„Dificil nu pot spune că a fost. Pentru că am scris tot ceea ce am simțit. Fără constrângeri. De aceea, această carte are forma unui jurnal. Da. Bunica a fost principala sursă de inspirație. Ca și decepția pe care am suferit-o atunci când ea a plecat de pe acest pământ. O emoție subliniată, de altfel, și în carte…”, ne-a mărturisit Elisa Ilișiu.
Tânăra își va publica volumul la editura „George Coșbuc” din Bistrița, în următoarea lună. Ar vrea să urmeze Psiho-Pedagogia la UBB Cluj, fiind interesată de învățământul primar și preșcolar.
Desenele îi aparțin unei prietene – Leontina Pop, și ea elevă la Colegiul „Petru Rareș” din Beclean. Sunt făcute după niște fotografii realizate de Elisa Ilișiu pe când bunica sa încă trăia.
Cea mai importantă lecție primită de la bunica ei…
Ideea de a scrie o carte a venit subit – ne-a povestit Elisa Ilișiu. „Eram în camera mea și îmi era foarte dor de bunica. Așa că am decis să scriu într-un caiet anumite idei. Să mă descarc. Urma să dau foc acelui caiet sau acelei file. Se spune că atunci când ți se face dor de cineva care a plecat din lumea aceasta, e bine să scrii ce simți sau ce ai vrea să-i spui pe o foaie, după care să o arzi. Astfel mesajul ajunge la persoana dragă…
În timp ce scriam, am realizat că e chiar bine. Mai citeam prietenilor din ce am scris… Am fost încurajată de cei din jur și mi-am spus atunci: Să ard asta ca să scap de durere, ar fi prea ușor. Trebuie să fac ceva notabil. Am început să scriu în decembrie și am terminat pe la finalul lunii ianuarie… Apoi cu ajutorul doamnei profesoare Octavia Moisil, am corectat și cizelat textul, până a ajuns la această formă. Dar important e că nu am schimbat esențialul…
Cea mai importantă lecție primită de la bunica mea? Iubirea… Îmi place să spun fraza aceasta: Iubirea asta mare mi-a rămas de la bunica…”
Mai jos aveți și câteva fragmente din volumul scris de Elisa Ilișiu:
Poate fericirea e ascunsă după colţ sau poate e la mii de km depărtare. Nu vom ști asta dacă nu vom încerca să luptăm. Aşa că e momentul. Drumul pe care va trebui să merg singură de acum este unul întunecat, singurul far ce mă călăuzește poartă numele tău. Fiindcă oamenii dragi care mor își fac transferul în cer pentru a fi mai aproape de inima ta. Nu îți fie frică. Cerul nu e limita. Cerul este doar un nou început. Început prin care fericirea are să se reverse. Lasă-ţi sufletul să zboare. Fă ce-ți place şi nu te limita. Hate-ul a existat mereu. Oamenii nu îți vor aprecia de multe ori munca. Dacă faci un lucru din suflet, cu un scop precis, nimeni nu o să reușească să te împiedice. Nu te lăsa influențat.
Dacă la un moment dat simți că e momentul să faci o schimbare, lasă-te dus de val. Viața este scurtă. Trăiește-o frumos. Dacă tu nu ai să îți spui povestea, nimeni nu o va face.
Loluca a murit la 69 de ani. Într-o zi de iarnă. În 3 decembrie, îngerul meu s-a stins. Iar dacă îți amintești, ea s-a căsătorit la 16, acum avea 6 decenii, iar acel 9 este nelipsit. Nenorocitul 9 al salonului. Nenorocitul 9 care a fost cândva numărul meu norocos. A da și nu pot să nu precizez că te-ai născut în 3 octombrie și ai plecat în 3 decembrie. Numerele acestea… Aceste numere care pentru alții sunt obișnuite pe mine aveau să mă maturizeze, să mă modeleze.
Iar dacă acum aștepți un deznodământ la întrebarea „Cum am trecut peste această decepție?” aș putea să mint, spunând o mie de lucruri neadevărate. Nu, nu am trecut peste. Nu, nu am depășit miraculos. Sunt om. Mă simt slabă. Mă enervez, mă supăr, clachez. Nu am să mint că sunt bine. Nu sunt bine. Dar îți aparțin. Indiferent cum. Te iubesc indiferent unde vei fi. Uneori te simt aici. Alteori atât de departe… Știu că trebuie să te caut. Că sufletul meu este de fapt locul unde tu ești, dar sunt uneori prea confuză, bunico. Pentru că nimic nu mai e la fel de când tu nu ești. Şi te păstrez pe tine… Nu vreau să renunț la tine. Fac asta pentru tine. Am scris asta pentru tine. Fiindcă te iubesc. Fiindcă moartea nu a putut să îmi smulgă iubirea asta din suflet.
*****
„Elisa Ilișiu îndrăznește (chiar cu șanse de izbândă!) să facă și ea ceva în numele recunoștinței, să scrie o carte. A recunoștinței față de cine? Față de ce…? Față de amintirile ei. La vârsta sprințară a adolescenței să scrii încercând să te achiți față de amintirile tale (câte s-or fi strâns până acum) pare ciudat. Dar o face frumos și adesea incitant. Cu ce seamănă gustul cu care am rămas în urma lecturii…? Cu mustul! Nu îmbată, dar seduce. E plăcut azi și din ce în ce mai prețuit peste ani…”, a remarcat scriitorul Sorin Gîrjan.
„Vreau să te felicit pentru ceea ce și mai ales cum ai scris, pentru că ai stofă de prozatoare și, de ce nu, și de poetă. Am editat și tipărit sute de volume pentru debutanți. Într-un clasament sui generis, ești printre primii 5, ca exprimare artistică, trăire, sentiment și talent. Felicitări! Sper din suflet că acestui volum îi vor urma alte zeci, la fel de incisive sentimental și literar…”, i-a transmis autoarei și scriitorul Dumitru Munteanu.
