5.5 C
Bistrița
marți, decembrie 24, 2024

Emilia Cupșa (CNLR) și Raluca Rus (CNAM), despre Bolts & Speed: O experiență unică în România, o atmosferă fantastică

Emilia Cupșa are 16 ani, tocmai a terminat clasa a X-a (Mate-Info) la Colegiul „Liviu Rebreanu” și face parte din echipa Bolts and Gears. Alături de Raluca Rus, au povestit pentru Bistrițeanul.ro cât de complicată a fost organizarea competiției de robotică Bolts & Speed.

La Sala Polivalentă din Bistrița s-a desfășurat zilele trecute cea mai tare competiție de robotică din Bistrița. Evenimentul a reunit echipe de liceeni pasionați de robotică din șase județe ale țării. 

FOTO/VIDEO – Mihai Ban, pilotul participant la raliul Dakar, invitat special în cea mai tare competiție de robotică din Bistrița: Bolts & Speed

„N-a fost atât de complicat să organizăm această competiție, pentru că ne-au ajutat mult foștii membri Bolts and Gears și partenerii noștri.

Este a treia ediție deja, ne-am stabilit un tipar pe care l-am urmărit și am reușit să și îmbunătățim punctele mai slabe ale edițiilor trecute… În acest an, de pildă, am reușit să îmbunătățim problema cu senzorii de anul trecut. Avem senzori laser care atunci când se opresc – întrerup automat cronometrul. Ca să nu existe erori umane atunci când cronometrăm cursele de mașini-roboți.

Am îmbunătățit și decorul sălii polivalente. Am reușit să atragem fonduri suficiente de la sponsorii noștri”, ne-a povestit Emilia Cupșa.

Suntem mândri și fericiți că am reușit să creștem valoarea premiilor, grație ajutorului primit din partea sponsorilor noștri. Pe lângă faptul că le oferim participanților o experiență unică în România – am reușit să-i și premiem pentru performanțele lor și efortul de a construi roboți performanți.

Anul acesta am reușit să organizăm și o întâlnire cu pilotul Dakar Mihai Ban. Este o experiență cu care te întâlnești o dată în viață…

Sunt întâlniri speciale și sperăm să reușim și anul viitor să lărgim plaja evenimentelor extra-competiție…

Este o competiție, teoretic sunt premii importante în joc. Dar noi, ca organizatori, încercăm să le insuflăm asta și celorlalți participanți: nu este atât de important să câștige. Să afișeze aici cea mai rapidă sau mai grozavă mașină. E mai important că îți întâlnești la Bistrița prietenii cu aceeași pasiune. E ca o vacanață pentru ei în care povestim, ne relaxăm, fără stresul performanțelor uneori greu de atins”, ne-a povestit Emilia Cupșa.

Raluca Rus face parte din echipa AtomicBots de la Colegiul „Andrei Mureșanu” încă de la înființare, de acum doi ani. Are 16 ani și a terminat clasa a X-a (Matematică – Informatică Intensiv) la CNAM.

A fost o pasiune pe care am descoperit-o pe parcurs. O pasiune despre care nu știam că există, decât atunci când am încercat-o. Dar a fost o schimbare completă în viața mea…

Suntem 15 membri activi în prezent, dar avem și câțiva voluntari care ne mai ajută din când în când. Ne ocupăm de robotică în fiecare zi după școală, la sediul nostru actual – o clasă la Școala Gimnazială Nr 4 din Bistrița.

Acolo ne desfășurăm deocamdată activitatea cam până la ora 17, 18. Când avem competiții și avem de muncit peste ora 18.00 – ne luăm robotul și toate sculele și mergem la unul dintre noi acasă și lucrăm până noaptea mai târziu…”, ne-a povestit Raluca Rus.

AtomicBots a participat și anul trecut la competiția Bolts and Speed. Ediția din acest an este însă mult mai reușită.

Am fost parteneri în organizare alături de Bolts and Gears de la Colegiul „Liviu Rebreanu”. Am contribuit și noi cât am putut – astfel încât competiția să fie și mai frumoasă… Nu am avut prea multe resurse financiare, dar am ajutat cât am putut cu altceva.

Bolts and Speed nu intră în sezonul oficial, este o competiție off-season. Așa că lumea e mult mai relaxată. Atmosfera este fantastică aici. Îmi place foarte mult. E mai relaxant decât la celelalte concursuri de robotică – foarte stresante, pentru că sunt multe mize în joc.

Suntem, de fapt, în permanentă căutare de sponsori. Tot timpul este nevoie de bani din cauza pieselor care sunt foarte scumpe. Ne străduim să convingem cât mai mulți sponsori să ne sprijine. Suntem la început de drum, față de alte echipe care activează în domeniu de 6-7 ani. Noi încă nu am reușit să ne achiziționăm nici măcar strictul necesar. De aceea ne este foarte greu să dăm un randament bun în concursuri. Dar în timp, sperăm să se rezolve și asta…”, consideră Raluca Rus.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...