0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Sute de elevi din „învățământul special” primesc burse de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud! Una, pentru performanță!

Consilierii județeni votează acordarea unor burse elevilor de la școlile cu „învățământ special”. Cele aproape 400 de burse au valori cuprinse între 150 și 500 de lei.

Sute de elevi învață la cele cinci unități de învățământ cu program special din județ. Copiii sunt susținuți în școală și cu ajutorul unor burse acordate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

În cadrul ședinței ordinare din această lună, consilierii județeni votează acordarea a 381 de burse elevilor celor cinci școli:

  • O bursă de performanță – în valoare de 500 de lei
  • 38 de burse de merit – în valoare de 200 de lei
  • 4 burse de studiu – în valoare de 150 de lei
  • 338 burse de ajutor social – în valoare de 200 de lei

Elevul care va primi bursa de performanță studiază la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr 2 Bistrița. La Școala profesională Specială „Sfânta Maria” Bistrița se acordă doar burse de merit.

Cele mai multe burse de ajutor social merg la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Lacrima” din Unirea.

Întregul proiect ce va fi supus votului consilierilor poate fi consultat aici:

burse elevi scoli speciale

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Aceste burse nu sunt pomana consiliului județean, sunt stabilite
    prin lege, apoi au luptat părinții până au obținut acest drept .Oricum termenul de acordare este 15 ale fiecărei luni pentru luna precedentă. Astăzi 26 încă nu sunt „votate ” ,atunci când se virează copiilor? Așa respectăm drepturile elevilor?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...