9.7 C
Bistrița
duminică, martie 16, 2025

Elegantul Thuja Residence, pe final! Câteva apartamente au discount în august!

Thuja Residence este unul dintre cele mai elegante proiecte imobiliare din Bistrița, iar lucrările la blocul de pe str. Iuliu Hosu, nr. 2 A sunt pe ultima sută de metri, primii locatarii urmând să se mute aici în septembrie. O parte dintre apartamente și-au găsit proprietarii, iar ultimele disponibile încă îi așteaptă. Cei care se grăbesc și încheie contractele în august pot prinde un discount de 5 la sută!

Dacă aveați în plan să cumpărați un apartament, iar ce ați văzut până acum nu v-a mulțumit, ar trebui să ajungeți până pe strada Iuliu Hossu, nr. 2 A (în apropierea Filadelfia Grup), să vedeți cu ochii voștri ce înseamnă Thuja Residence și de ce este un proiect cu totul special, de o eleganță aparte. Arhitectura este una specială, cele 24 de apartamente spațioase fiind împărțite pe trei etaje (P+2 Etaje+ 1 Etaj retras).

Apartamentele au două, trei sau patru camere și suprafețe cuprinse între 52 și peste 100 de metri pătrați. Toate apartamentele au terase-balcon generoase, iar apartamentele de la parter au terase care dau în grădină, în timp ce penthouse-urile de la ultimul etaj au grădini de thuja. Fiecare proprietar are locul său de parcare, iar pentru copii urmează să fie amenajat un spațiu de joacă. Deși blocul are un regim mic de înălțime, pentru confortul locatarilor a fost prevăzut cu un lift panoramic, cu sistem hidraulic, care oferă un acces rapid la orice etaj. 

Investitorii au folosit materiale de cea mai bună calitate. De exemplu, cărămizile alese au fost Winerberger Porotherm 30 Robust, un model care reduce punțile termice, oferind un confort termic crescut, inclusiv protecție împotriva penetrării apei. Pentru hidroizolație s-a apelat la o companie germană cu tradiție în domeniu – Bauder, iar pentru placarea exteriorului s-a folosit Polistiren Caparol de 10 cm. Geamurile au calitatea Geoplast, lider în domeniu, și s-a optat pentru tâmplăria de aluminiu gri antracit Rehau Germania 5 camere, cu feronerie Maco Austria și sticlă Low-e, float 6mm, cu Argon, pentru confort termic crescut, design plăcut si funcționalitate excelentă. Pe terase s-a montat podea din WPC și balustrade elegante din sticlă. 

Pe pagina de Facebook – Thujaresidence veți găsi mai multe informații și imagini din fazele lucrărilor, iar dacă sunați la numărul 0724322932 puteți programa o vizită să vedeți blocul și apartamentul amenajat ca model.

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbilegan.cristian%2Fvideos%2F10217471711889825%2F&show_text=0&width=560″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mercedes-Benz oferă o gamă variată de contracte de service, adaptate diferitelor cerințe ale clienților

Pentru că menținerea performanței și fiabilității automobilului tău Mercedes-Benz este esențială pentru tine - Mercedes-Benz oferă o gamă variată de contracte de service, adaptate diferitelor cerințe ale clienților.

ZINNIA Homes – Centru de îngrijiri pentru seniori din Viișoara – se extinde! Din mai vor avea 40 de locuri!

Pe o străduță liniștită din Viișoara este unul dintre cele mai discrete, dar căutate centre de îngrijire a vârstnicilor din Bistrița-Năsăud – ZINNIA Homes. Centrul s-a deschis în 2018. Iar după ce serviciile lor au fost tot mai solicitate, până acum având o capacitate de doar 10 locuri, a venit momentul extinderii.

Grill StopBistrița: Ciolan de porc ROTISAT și platouri generoase, pentru o masă copioasă alături de familie sau prieteni

O masă copioasă alături de familie sau de prieteni se poate organiza imediat. Grill StopBistrița pregătește...