Pornesc cu oarecare emoție să aștern aceste rânduri, cerându-mi scuze celor obișnuiți să citească sub semnătura mea doar două-trei fraze, pentru că este evident că numai așa se trece textul în publicul emancipat, care este majoritar și care citește de pe telefon și monitor.

O să fie un text mai lung. Dar nu mă pot abține să nu rostogolesc câțiva termeni actuali, ca să le extragem împreună înțelesurile și rostul pentru viața noastră: oamenii emancipați, oasmenii educați și bun simț.

Evident textul rămâne deschis pentru orice comentariu și discuție. Pentru că nu aveam cum să epuizez subiectul, și nu am orgoliul de a a avea dreptate, ci doar responsabilitatea de a sesiza o problemă.

Mare parte dintre oameni fug de seriozitate, confundând-o cu tristețea, ori majoritatea vrea să se distreze. Distracție, deconectare, fugă de realitate. Așadar puțintică răbdare vă cer.

Omul emancipat este cel care a devenit liber, independent, își cunoaște o parte din drepturi și are pretenții pentru tot ceea ce este uman.

Omul educat, învățat, este și el liber, dar responsabil, dependent de propriile cunoștințe și dependent de credința sa în Dumnezeu. Dacă omul emancipat este educat avem armonia umană.

Acum să vedem cum se comportă omul emancipat, dar needucat, neînvățat…  Pentru că el a umplut societatea, și de-abia mai apucă oamenii învățați să se vadă din pădurea celor emancipați și needucați.

Acest tip uman crede că tot ce există i se cuvine pentru că este liber și independent. I se cuvine orice funcție și orice grad pentru că este ca toți ceilalți. Chiar dacă în liceu nu a făcut altceva decât să fugă după fete și să omoare porumbei, neputând să depășească pragul bacalaureatului.

Omul emancipat are standarde comune: mașină foarte bună, câine în casă, scule de pescuit de mii de euro și aparat de fotografiat super performant. Dar nu știe să pescuiască și își face doar fotografii cu el pe capota mașinii.

Unii oameni emancipați lucrează în străinătate și vin de acolo să le aducă neamurilor ulei, zahăr și pachete de cafea la kilogram cu un euro…

Intră în magazine pentru că sunt emancipați. Vorbesc cu voce tare și accente străine, ca să vadă toată lumea că poartă haine de la Gucci, de la Zara, de la firme europene. Cumpără rafturi întregi ca să provoace invidia celorlalți de la coadă pentru că are de unde.

Omul emancipat și needucat nu are compasiune. Nu face acte de donație, nu se îngrijește de apropiații lui, de oamenii în nevoie.

Este doar mândru de poziția socială în care a ajuns, cu un efort mai mare sau mai mic, fără să aibă învățătura traiului printre ceilalți și marea învățătură a fricii de Dumnezeu.

Omul emancipat nu se mai întoarce în satul său după ce a dat de gustul traiului bun din Occident și ar vrea ca satul să rămână la fel, ca să se vadă diferența între efortul lui de a-l părăsi și de a se deplasa 2.000 de km și naivitatea celor care au rămas an de an să sape pământul și să culeagă recoltele.

Omul emancipat și needucat nu mai are nicio legătură cu pământul.

Și-a pierdut, datorită lipsei de învățătură, natura profund umană. Și crede că, liber fiind, poate să facă orice în economia artificială a banilor, pentru că el are bani. El nu-și va da seama niciodată că dispariția albinelor ar fi o plagă tragică pentru umanitate, dacă o catastrofă ar produce asta… Pentru că nu vede nicio legătură între albină, mierea din magazin și polenizarea atât de necesară în agricultură.

Omul emancipat și needucat are la dispoziție rețelele de socializare ca să-și exprime toate opiniile, fără rezerve, pentru că este liber și are acest drept. Îl folosește fără discernământ și responsabilitate, pentru că acestea se nasc prin educație, iar el nu are așa ceva. Seamănă vânt, culege furtună și se distrează.

Emancipații locali fără cultură și adâncime de gândire hrănesc snobismul – o plagă a intelectualității – care dă pâine bună de mâncare politrucilor culturali care folosesc banii publici pe ce vor ei, nu pe nevoile comunității, argumentând cu discursuri găunoase dar verosimile pentru snobi.

Emanciparea a fost necesară, a fost binevenită și nu a ales.

Toată România s-a emancipat ca țară după Revoluție și integrarea în Europa. Și implicit populația ei, cu proștii și deștepții laolaltă, cu geniile și cretinii, cu oamenii responsabili și cu dobitocii.

Oamenii sunt liberi, pot să se exprime și pot să facă ce vor. A rămas această diferență slab perceptibilă între oamenii care și-au știut folosi libertatea pentru a se educa și a deveni învățați, pentru a cunoaște rostul și sensul vieții și pentru a acționa nu numai în folosul propriu, ci și în folosul semenilor, și ceilalți.

Din păcate, lenea, comoditatea și lăcomia sunt ispite prea mari pentru ca cei emancipați și needucați să le reziste și, de aceea, ei vor fi mereu mai mulți.

Să nu credeți că nu au fost emancipați toți criminalii istoriei și dictatorii. Numai că ei nu au avut, pe lângă emancipare, și educația și învățătura puterii, având doar instinctul și lăcomia acesteia.

Au fost emancipați și legionarii pe linie germană, dar, când au văzut câte știe Iorga și că asta le pune în umbră slaba lor învățătură, au ales să-l ucidă.

„România educată” a țâfnosului Klaus Iohannis și faptul că el a adunat toată puterea la un loc, ca să aibă mandate comode, a născut radicalismul celor rămași, emancipați, dar mai puțin pregătiți, care au născut curente largi, populare – cum sunt cele naționaliste.

Emanciparea este un proces atât personal, cât și istoric.

În istorie, războaiele de independență au avut drept scop emanciparea națiunilor de sub tutela imperialistă. Ea s-a produs cu vărsare de sânge și cu responsabilitate față de unitatea și identitatea națională. Războaie de independență s-au petrecut în aproape toate națiunile europene și peste tot unde s-au spart imperii.

Procesul emancipării nu a început în anii aceștia în poporul român. Emancipată era și Coana Chirița, a lui Alecsandri cea cu franțuzismele, care a devenit personaj de vodevil. Numai că, atunci, emanciparea era o problemă care privea mai ales clasele favorizate.

Acum, emanciparea a devenit un fenomen general. Fiecare soldat are în raniță bagheta de mareșal, politic corect. Și fiecare om are ziarul personal în care își poate exprima opiniile, pentru că asta înseamnă libertate.

De multe ori, locul imperiilor istorice l-au luat imperiile economice, iar din acest tip de imperialism nu se mai poate ieși. Nu ai cum să refuzi companiei Coca-Cola să-și vândă produsele în țara ta, ca să te emancipezi de sub Imperiul Coca-Cola. Pentru că emanciparea personală îi cere individului libertatea de a consuma ce dorește, inclusiv Coca-Cola. „Din această dilemă nu putem ieși. Am zis!” – vorba lui Caragiale.

Din perspectiva mea, educația este un proces amplu și complex, care începe cu cei șapte ani de-acasă, cu cele 10 porunci divine, cu respectul față de părinți și față de semeni și abia mai apoi continuă cu cunoștințele din școală.

Personalitatea celui educat conține o constelație de deprinderi, de însușiri personale și sociale. De aceea nu putem spune că toți oamenii cu școală sunt educați. Școala nu ajunge. Ne întâlnim cu mulți școlarizați pe care îi trădează caracterul urât, egoismul și lăcomia.

Dacă „România educată“ a lui Iohannis este la un capăt, iar „România emancipată și needucată“ a deținătorilor de conturi libere pe TikTok și rețele de socializare este la celălalt, acestea sunt două extreme indezirabile.

Cred că, la mijloc, ar putea sta România bunului simț.

Ca să pilduiesc acest bun simț, am să spun doar atât: oamenii ar trebui să stea în societate ca și aricii în cuib. Suficient de aproape ca să le fie cald și suficient de departe ca să nu se înțepe.

Sunt oameni în România care – chiar dacă sunt zidari, paznici, vânzători prin magazine, frizeri, țărani, ciobani sau mai știu eu ce – au mai mult bun simț decât grămezi de politicieni și oameni care se cred ce nu sunt.

Dar despre bunul simț, care este mai riguros decât credeți, mai sunt multe de spus și îmi rezerv asta pentru o viitoare vorbire.

Îmi amintesc vorba marelui meu prieten, Iustin Panța, poetul de la Sibiu, plecat prea devreme în lumea veșniciei… El spunea: A umaniza este mai important decât a civiliza.

Câtă dreptate a avut! Și cum ne confruntăm acum cu emanciparea civilizată, căreia nu-i putem face față pentru că nu ne-am umanizat îndeajuns.

Este clar că, după evenimentele din 1989, România a pornit pe drumul civilizației și s-a emancipat. Dar a rămas în urmă ceea ce aveam cel mai bun în noi dintotdeauna: umanitatea noastră.

Dacă este nevoie în societatea românească de ceva acum, este nevoie de un alt și nou umanism. Punerea omului, a individului, în prim plan și eforturi conjugate pentru desăvârșirea lui umană.

În felul acesta, omul își va realiza nu numai misiunea, ci și condiția. Și va ieși din capcanele superficialității civilizației, dându-și seama că este copilul lui Dumnezeu și că are mari responsabilități față de el însuși.

Așteptarea asta de la politicieni a devenit exagerată și de-a dreptul mesianică. De ce să așteptăm de la ei la nesfârșit ceva ce era de la bun început în noi?

Libertatea însoțită de responsabilitate, cinstea și omenia, curajul și mândria identitară, cariera în meserie și bunăvoința între oameni, mila și compasiunea, iubirea creștinească față de aproapele tău, îndurarea greșelilor și căutarea păcii — toate acestea erau de la bun început în noi.

De ce le așteptăm de la altcineva? Poate că, până la urmă, unul dintre noi cu aceste calități pe care le activează politic și social va deveni și președintele țării, dar numai atunci când va fi reprezentativ pentru un popor asemenea lui…