Am văzut de curând aproximativ 200 de oameni adunați în fața Prefecturii și Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și, mai apoi, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, în fața Palatului Victoria, fluturând steaguri tricolore și scandând: „Noi suntem poporul!”. Mirat peste măsură, mă simt dator să lămuresc această noțiune…

Fiecare lider politic poate face referiri la partidul său sau la grupuri sociale din popor și are datoria să respecte politic interesele acestor grupuri. Noul apărut pe scena mediatică, independentul Călin Georgescu, folosește, la fiecare al treilea cuvânt, noțiunea „popor”, simțindu-se responsabil față de tot poporul român.

Dar ce este acest popor? Cei două sute de la Prefectura Bistrița sau cele câteva sute sau mii de la Palatul Victoria?

Să redăm, la nivel sintetic și de definiție, care este conținutul cuvântului care se ieftinește pe zi ce trece purtat prin prea multe guri.

Noțiunea de POPOR se referă la o comunitate umană stabilă, formată de-a lungul timpului pe baza unor factori comuni, precum spațiul geografic, limba, cultura, obiceiurile, tradițiile și, adesea, o conștiință istorică împărtășită.

Poporul este un produs al istoriei și al evoluției sociale, având caracteristici distinctive care îl diferențiază de alte comunități umane.

Din perspectiva sociologică, poporul este perceput ca o formă de organizare socială ce depășește stadiul familial sau tribal, dezvoltând structuri economice, politice și culturale complexe.

Din punct de vedere istoric, poporul este rezultatul unui proces lung de interacțiuni, conflicte și schimburi care modelează identitatea colectivă.

Așadar, noțiunea de popor nu se referă numai la populația contemporană care împărtășește spațiul geografic, limba, cultura, obiceiurile, tradițiile și, adesea, o conștiință istorică împărtășită. Ea se referă și la întreaga istorie a formării acestuia.

Cine vorbește despre poporul român își asumă antichitatea dacică, romanizarea de după 106 e.n., migrațiile din Evul Mediu, formarea statelor medievale românești în secolele XII-XIV, epoca modernă și formarea conștiinței naționale în secolele XVIII-XIX, Marea Unire și formarea statului național unitar român.

Marii poeții și eroii neamului intrați în sufletul poporului au un loc cald în acest cuib. Toți cei smeriți și vrednici sunt acolo. Dar niciodată politicienii ce își urmăresc interesele meschine și egoiste invocând poporul.

În aceste condiții ale definirii corecte a noțiunii, este destul de greu, dacă nu imposibil, ca un individ să vorbească în zilele noastre în numele poporului. Cel care o face nu poate fi decât un om slab de minte sau un mincinos.

În orgoliul său megalomanic, dictatorul nicolae ceaușescu a inventat – chinuind o sumedenie de arhitecți și constructori și secătuind resursele țării – chiar o „Casă a Poporului”, care este a doua clădire ca mărime din lume, după Pentagon.

El anunța, mincinos, că în acea casă o să locuiască întregul popor român.

Era evident: „Casa Poporului” era destinată familiei lui și nomenclaturii cu care a asuprit țara.

În mod nimerit, clădirea se numește astăzi Palatul Parlamentului și are destinația de a adăposti reprezentanții poporului, adică pe cei aleși din niște partide care au obținut 5%, 14%, 9% sau 22% din cei 53% care au votat. Așadar, reprezentanți ai alegătorilor, nu ai întregului popor. Din popor fac parte și copiii de la grădiniță, elevii din ciclul gimnazial, adolescenții fără drept de vot și toți cei care, dintr-un motiv sau altul, nu votează. Și ei sunt parte din poporul român.Aceasta este criza reprezentativității, dar în democrație nu o putem depăși.

Am văzut mai apoi că există o „televiziune a poporului”, care lucrează pentru „președintele ales”, deși alegerile urmează să se desfășoare doar în mai.

Această situație mi-a adus aminte de jocurile copilăriei, când întindeam între două garduri o pătură și, dedesubt, ne jucam „de-a casa” sau „de-a magazinul”, împărțind celorlalți copii bucățele de cărămidă pe post de prăjituri și nisip pe post de zahăr.

Ce este curios în ceea ce privește grupurile sociale care strigă „Noi suntem poporul!” și au revendicări de felul „să i se redea teritoriile Imperiului Dacic înapoi lui Burebista” este că nu folosesc prilejurile de protest pentru cauze care ating o mai largă masă a poporului român.

Scumpirea benzinei și a motorinei, creșterea unor prețuri la alimente ar putea reprezenta teme de protest mai credibile ca fiind reprezentative pentru popor, pentru că toată lumea mănâncă și marea majoritate folosește o mașină personală. Folosirea simbolurilor naționale – a steagurilor, a stemei – la adunări minore doar pentru a părea reprezentative pentru întregul popor român – este o altă problemă, dar asupra ei nu vom stărui.

Acestea fiind spuse, nu cred că cititorii bistriteanul.ro mai vor și alte detalii. Și, printre noi, nu cred că sunt dintre cei care s-ar strânge cinci sau șase ca să se ducă în fața Prefecturii și să strige: „Noi suntem poporul!”.

Noi știm că simfonia poporului român, Marea Simfonie Românească nu poate fii interpretată de o trâmbiță cu note false, și cu atât mai puțin de o vuvuzea.