Parafrazându-l pe Țuțea, m-am dus în opt sau nouă procese de presă pentru un popor de idioți! Idioți și lași. Și fricoși. Atât de fricoși că nu sunt în stare să lupte nici pentru drepturile lor fundamentale. Cum ar fi sănătatea. Vă meritați soarta. Și eu alături de voi. Știți de ce noi ziariștii nu am reușit să schimbăm prea multe în țara asta în 30 de ani de libertate de exprimare? Pentru că voi n-ați fost lângă noi, lașilor! Erați ascunși după pagini de ziar, apoi în fața televizorului, azi în fața telefonului și savurați doar agresivitatea jurnalistului. Vă satisfăcea doar să le zicem ălora rahatul, combinația, în față, nu să schimbăm ceva, că pentru asta era nevoie de toți și stăteați prea comod în fotolii, nu v-ați fi deranjat. Ne-ați lăsat singuri, lașilor! De asta suntem aici după 30 de ani.
Dacă erați și voi lângă noi făceam țara aia după care vă miorlăiți zilnic, dar pentru care așteptați să lupte alții, nu voi! Noi ne-am făcut datoria. De tâmpiți și de îndrăgostiți ce eram de meseria asta, că n-am cunoscut încă jurnaliști curajoși și drepți care să se fi îmbogățit din presă. Niște proști, aia suntem! Iar voi, categoric, niște lași, niște fricoși, care așteptați să lupte alții pentru voi, în timp ce voi stați comozi în fotolii savurând lupta unui ziarist sau a unui ziar curajos. Aaaaaa, ce le-a zis-o! Așa, și? Ce s-a rezolvat? În afară de că și-a mai făcut ziaristul niște dușmani care vor pune preț pe capul lui? Eu mai am puțin și nu va exista om cu funcție sau interese în județul ăsta cu care să nu mă fi certat. Pentru voi, pentru drepturi, pentru nedreptăți. Eu nu țin minte să mă fi luat la harță cu cineva că am fost nedreptățită, mă cam descurc singură, am suficient curaj să lupt pentru dreptatea sau drepturile mele. Dar pentru voi, pentru nedreptățile voastre, pe care le-am considerat și ale mele, pentru lucrurile anormale pe care ni le semnalați sau le-am văzut singuri, mi i-am pus în cap pe toți.
N-aveți curaj nici să vă apărați drepturile! De asta suntem în rahat până în gât. Că majorității i-a fost frică.
Ce v-ați zis? Da, e ok să lupte cineva pentru dreptul meu de a nu fi pus în pericol de persoanele carantinate, dar să nu se știe că am fost eu cel care a sesizat, nici măcar să se bănuiască. Stau eu pitit și să rezolve proștii ăia de ziariști totul. Că ei lucrează non-stop. Și gratis, că nu-mi amintesc în ultimii 12 ani de presă să fi plătit cineva informația pe care o livrăm, munca pe care facem în slujba voastră, că noi NU SUNTEM PLĂTIȚI DE STAT, deși prestăm un serviciu public, gratuit, esențial, de care beneficiază toată lumea. Noi schimbăm lucruri cu cuvinte din banii încasați din publicitatea aia care vă deranjează la ochișori.
Da, așa fac proștii de la Bistrițeanul. Lucrează non stop și dublu față de acu o lună, chiar nu facem față avalanșei de știri. Personal, vorbesc cam 6 ore la telefon zilnic, culeg informații, fac legături, coordonez redacția și sunt cu ochii în 100 de direcții să nu-mi scape ceva, să fac ce trebuie, să pun presiune acolo unde trebuie să îndreptăm lucruri care ne-ar putea duce într-o direcție proastă, care să însemne îmbolnăviri sau pierderi de vieți. Colegii mei sunt frânți de oboseală, nu mai există sâmbătă, duminică, lucrăm mai mult decât înainte și, absolut conștienți, toată echipa, pe mai puțini bani. Da, ne-au (s)căzut 90 la sută din contracte și nu știm dacă peste o lună vom avea bani de salarii. Suportăm ironii, răutăți, dispreț, oprobriu public laolaltă cu succesul și recorduri de rating, ne încurajăm cu mulțumirile sincere venite din partea voastră și trăim satisfacția de a ne face treaba bine, onest, chiar și fără bani la un moment dat. Dacă ați fi avut aceleași pretenții de la politicieni cum aveți de la noi și curaj să-i sunați sâmbăta, la 20:35, altundeva am fi fost…
Le-am înghițit pe toate, mai mult decât trebuia în 22 de ani de presă. Până în seara asta. Când mi-a sărit țandăra rău de tot din mai nimic, că așa se întâmplă sau mi se întâmplă. Și am avut o revelație. De ce suntem noi aici după 30 de ani de democrație și libertate de exprimare în care am schimbat doar sărăcia pe opulență, mașini și case, dar rahatul stă ascuns încă bine sub preșul numit stat?! Bine, a cam început să pută de ceva ani, iar acum vom vedea câte vieți și îmbolnăviri ne va costa faptul că ne-ați lăsat doar pe noi, ziariștii, să luptăm pentru voi, să le-o zicem verde în față. Ca să fi schimbat ceva trebuia să fiți alături de noi, cu nume și prenume. Nu ascunși și să savurați răzbunarea prin cuvintele noastre. Au rămas doar vorbe și scandal, fapte și schimbări -prea puține.
„…ziariștii lucrează non stop, ca și poliția, așa că ar fi frumos să se miște și pentru așa ceva…” – a fost fraza dintr-un mesaj care m-a scos efectiv din minți. Da, doar că ziariștii ăștia de la care aveți atâtea pretenții de disponibilitate lucrează non stop și, spre deosebire de polițiști, nu sunt plătiți de la bugetul de stat. Nu. Sunt plătiți din amărâta aia de publicitate care vă zgârie pe retină.
Și ca să vă explic contextul, să înțelegeți, o să vă spun că o prietenă care în 22 de ani de presă nu m-a abordat NICIODATĂ să o ajut cu ceva, îmi scrie de două zile, cu mare delicatețe (ca ea), dacă pot să o ajut să public un material despre niște zăpăciți care nu respectă carantina, spre disperarea și spaima vecinilor, oameni mai în vârstă, etc. Urmăresc două zile un coleg mai liber să îi dau să facă știrea, un moment în care să intre, că avem foarte multe știri, etc.
Publicăm și azi, de la amiază, mă tot presează să schimb o fotografie, că sunt speriați vecinii să nu-i agreseze „sălbaticii” din carantină, dacă își dau seama că a fost făcută din fața casei lor. Între timp, disperată că nu voiam să cedez, nu șterg poze și nu schimb texte, îmi trimite mesajul vecinului, în corpul căruia am găsit fraza de mai sus, care m-a aprins. Ziariștii lucrează non stop… Și GRATIS am strigat. Că ei iubesc ce fac și dragostea, știți, e oarbă…
Doamne, și am avut o revelație: de asta suntem noi aici după 30 de ani de libertate de exprimare în care am schimbat doar căruța cu Mercedesul și opincile cu pantof cu toc! Păi dacă ne e frică să luptăm pentru dreptul de a ne simți în siguranță pe strada noastră, dacă ne e frică de o poză făcută de altcineva, dacă ne e frică să luptăm cu nume și prenume pentru dreptul nostru la sănătate și așteptăm pe alții să o facă pentru noi, atunci ne merităm soarta și chiar n-am înțeles nimic din ce ne oferea democrația câștigată în 1989.
Frica e blestemul nostru. Nu altceva. Frica. De asumare, de a-ți striga în gura mare drepturile.
Strigați acum după autorități și nu vin. Sunați la redacție să ne descrieți incompetența. Unde erați când am scris de atâtea ori că avem un stat slab, condus de incompetenți unși politic și că asta e foarte periculos? Unde erați? Ce făceați?
Vreau să vă mai întreb unde erați acum 4 ani când am scris ASTA despre Andrițoiu, directoarea de atunci și de azi a DSP BN? Dacă îi cereați și voi demisia alături de mine, poate astăzi aveam în fruntea DSP BN pe cineva capabil de organizare și coordonare. Stimabila n-a reușit, în epidemia actuală, să organizeze nici evidențele și să răspundă angajații la telefonul oamenilor, să le dea indicații ce să facă. O să ne îmbolnăvim mai mulți decât trebuie din asta?! Așa vă trebuie, fricoșilor. La fel s-au îmbolnăvit și au murit și alții de nosocomiale din spitale, când voi ați stat ascunși după televizoare și monitoare admirând ancheta sau curajul jurnaliștilor. Ați strigat numai când v-a afectat pe voi, nu și pe alții. De ce? De frică?
Atunci ne merităm soarta. Tăceți după monitoare, telefoane și acum. Așa ar fi decent. Și corect. Să suferim în tăcere.
