Mă uit în jur, după un an de pandemie. În mediul privat disperarea e tot mai mare. Tot mai multe afaceri închise, șomaj, prea puțini cei care au reușit să supraviețuiască crizei, tot mai puțini. Și mă uit la stat, acolo unde politicienii și acoliții lor și-au găsit de lucru, să salveze patria, ce credeați? Și ce să vezi, frate, e boierie, care criză? Poate doar de caractere și oameni competenți. N-a rămas pipiță neangajată și n-am văzut șomaj, reduceri de salarii. Dimpotrivă.
N-a fost niciodată mai clar ca acum că cei pe care-i alegem să ne conducă nu ajung acolo, sus, cu gândul de a face ceva pentru noi. Iar pandemia asta a scos și toată zoaia din clasa politică, ne-a arătat cât se poate de clar că întâi sunt ei și bunăstarea lor, apoi noi. Că nici când sunte în joc viețile și viitorul nostru nu se pot gândi la noi. Ăștia nu sunt oameni, cu atât mai puțin politicieni.
Tocmai s-a împlinit un an de când pandemia de coronavirus ne-a oprit în loc și nimic nu mai e la fel ca înainte. Cei care n-au stat niciodată la mila statului și au ales să trăiască onest din afaceri, mai mici sau mai mari, se zbat să supraviețuiască. Zilele trecute, cineva, cu o afacere mică, îmi spunea că a fost nevoit să renunțe la încă un angajat și îi luceau lacrimi în ochi. “Noi suntem ca o familie și când a trebuit să renunțăm la unul de-al nostru pentru că pur și simplu nu mai aveam de unde să-i dăm salariul mi s-a rupt sufletul de neputință. Nu merg vânzările, am tot sperat, dar nu are lumea bani. Abia rezistăm, nu mai știu cât, poate închid de tot și caut un chiriaș…” Am auzit astfel de povești cu zecile în ultimul an. Acum le aud tot mai des. Te plimbi prin oraș și vezi mai multe spații goale decât magazine deschise.
În urmă cu două săptămâni, când erau încă proteste, am pus o întrebare pe pagina de Facebook a ziarului: De ce ai/ați protesta/t? Chiar voiam să știu unde e durerea oamenilor pentru că ceva nu se lega. Jos restricțiile și mai departe ce? Nu reușeau să exprime prin protest ce vor până la urmă. Lăsând la o parte comentariile unor descreierați, am găsit și răspunsuri care m-au ajutat să înțeleg disperarea și furia oamenilor.
O tânără mămică scria că își crește singură copiii, care sunt mici și nu poate să meargă la muncă, neavând cu cine-i lăsa, grădinițele și școlile fiind închise. Mulți nu erau într-adevăr de acord cu restricțiile, demonstrând negru pe alb lipsa lor de logică. Alții erau nemulțumiți că nu le mai merg afacerile și nu au parte nici de ajutor, nici de măsuri coerente și logice care să îndrepte situația. Mulți au dat exemplul țărilor în care trăiesc, explicând restricții mai dure, dar și susținerea pe care o primesc. Stau acasă, nu au de lucru, dar nu mor de foame sau de grija zilei de mâine, au din partea statului respectiv un venit rezonabil, care să-i ajute să îndure mai bine situația, copiii au mers la școală, etc. Sunt țări în care afacerile mici au încă de anul trecut o alocare lunară care să permită plata chiriei și să asigure un venit pentru a trece momentul.
În România, urlă foamea și deznădejdea-n noi, și cu ea urlăm și noi…
Ne-au lăsat nervii cam pe toți și asta vine din incertitudinea privind ziua de mâine și din grijile financiare care ne apasă în fiecare zi. E o tensiune extraordinară și explodăm pe rând, suntem lipsiți de toleranță unii față de alții, iar toată vina o poartă haita politică pe care am ales-o să ne facă bine și nou și, s-a dovedit, și-au făcut bine mai mult lor și celor ai lor. Cei onești, care au trăit până anul trecut demn, nestând la mila statului sau în găști politice, sunt astăzi majoritatea cea mai afectată după un an de pandemie. Onest nu ai cum să mai reziști în țara asta și, ce să vezi, măsurile luate de politicieni sunt pentru ei și ai lor, nu și pentru noi.
Vă reamintesc că toate țările au primit ajutor din partea UE pentru a face față crizei economice adusă de pandemie. Fiecare țară și-a împărțit banii și au susținut șomajul inerent, au dat bani firmelor să supraviețuiască, au susținut artiștii, industria de evenimente, etc., și, categoric, au putut lua măsuri dure, care să oprească înmulțirea cazurilor și să poată gestiona bine situația. Alcumva stai în casă când știi că nu vei muri de foame. E chiar frumos cu bani în cont să stai alături de cei dragi.
România a gestionat cât se poate de prost situația. Au luat băieții din politică banii și s-au apucat de afaceri. Am luat bani pentru dotarea spitalelor, pentru spitale noi și ventilatoare și ne-am bătut joc de ei (vezi ancheta România, te iubesc de săptămâna trecută – Pandemia paralelă).
Ajutoarele acordate firmelor, pornind de la șomajul tehnic – care a fost o mare bătaie de joc (să vă spună cei care l-au accesat) – și până la promisele credite fără dobândă, la care au ajuns puțini și ăia aleși pe sprânceană, n-au rezolvat nimic. Praf în ochii proștilor.
Guvernul a măsluit cifrele reale ale pandemiei absolut cinic pentru că… alegeri și pentru că NU era dispus să ia măsuri dure, care ar fi trebuit susținute cu banii ăia de la UE, cum au făcut alte state. Au preferat să lase economia să meargă cu frâna trasă, să pună restricții fără logică, să ascundă cifrele reale ale îmbolnăvirilor. Totul pentru a nu trebui să împartă din banii ăia mulți de la UE cu restul poporului, afectat cu adevărat de criză, că venitul lor n-a fost atins, ei sunt bine. Au preferat să facă „cumpărături” în numele nostru și al pandemiei, adevărate afaceri și tunuri de partid. Timpul le va scoate la lumină pe toate, veți vedea.
Buboiul se va sparge, nu mai e mult. Iar pe dumnezeii politici ai zilei de astăzi o să-i vedeți plângând pe la DNA, ca pe Elena Udrea. Mai bogați, dar scuipați între ochi de o țară întreagă.
În Italia, părinților li s-au dat ajutor de bone, acolo unde amândoi părinții puteau să meargă la lucru, dar școlile erau închise. Nicio țară nu și-a permis ca noi să nu lase copiii la școală, au făcut reguli ca toate școlile și grădinițele să fie deschise cât mai mult timp, pentru că acolo EDUCAȚIA e importantă. În Irlanda, toți cei care au rămas fără loc de muncă primesc SĂPTĂMÂNAL 350 Euro – Pandemic Unemployement Payment, iar cei care nu aveau normă întreagă primesc 205 Euro. Micile sau marile afaceri sunt susținute, nu își bate nimeni joc de ei, închizându-i în case, fără bani. Și da, poți pune restricții când iei de pe umerii omului grija zilei de mâine. Altcumva stă în casă sătul.
La noi, au luat banii și au cumpărat numai prostii, nici n-am investit real în sănătate, nici n-au susținut real mediul de afaceri, inima economiei. Au închis școlile că era prea greu să găsească soluții să le păstreze deschise. Și știți ceva? Și dacă nu se pricepeau, puteau să se inspire de la alții. Dar nu au vrut.
Așa se face că economia merge cu frâna trasă, mai mult moartă decât vie, șomerilor le-a expirat și ajutorul de șomaj între timp, în spitale se moare cu zile că nu sunt locuri în ATI, dar nici să facă o campanie coerentă de vaccinare nu-s în stare, dacă tot nu vor să scoată banii UE și să ne țină în case cât o fi nevoie, dar să încheiem circul. Dacă în loc de centre de vaccinare ar fi trebuit să facă secții de votare să vedeți cum le făceau.
Și în timpul ăsta, în care noi, cei care nu suntem angajați la stat ne chinuim de pe o zi pe alta, la stat și printre politicienii care ne conduc e boemie și boierie. N-a rămas pipiță neangajată și nici politruc. Care concedieri? La stat? Ei, n-ai să vezi, nici măcar în pandemie! Dimpotrivă, vedem cu toții angajați noi, consilieri personali fără număr, să ajungă la toată lumea, ba s-au dat și sporuri în pandemie. Vă reamintesc că în toată țara s-a inventat a doua funcție de subprefect. Era unul și așa inutil, dar bunii și drepții de la USR și UDMR au mai vrut unul, să-și bage oamenii acolo, să se hrănească și gura lor cu banul de la stat. Ce au făcut până acum subprefecții 1 și 2 în toată pandemia asta? Spuneți-mi și mie să știu de ce le dăm salarii. Vedeți, la ei nu e criză, de fonduri de salarii, de dat sporuri, e criză doar de caractere și oameni competenți, cum bine zicea și Alina Mungiu Pippidi într-un interviu pentru Libertatea. Vi-l recomand dacă vreți să înțelegeți mai multe. Link AICI
Ați văzut așa entuziasm în angajări, în ultimul an, în mediul privat? NU! Ați auzit numai urlete. De foame și disperare. Ba mai sunt și nesimțiți politrucii angajați, ne ceartă și ne scuipă semințe-n cap de sus, că noi nu înțelegem cât se zbat ei pentru noi.
Pentru voi, mă! Nu pentru noi. Noi n-avem nici spitale, nici locuri la ATI, nici copiii la școală, nici grija zilei luată de pe umeri. Iar ca voi n-a făcut nimeni, nicio altă țară pe unde am prieteni și am vorbit cu ei!
O să vă rog pe cei care citiți acest text să lăsați comentarii în care să ne spuneți cum i-au sprijinit statele în care trăiți pe cei rămași fără locuri de muncă, cum susțin mediul de afaceri, cum au făcut de se duc copiii la școală, cum rezistați. Nu de alta, dar noi suntem la capătul răbdării, cu nervii-n aer și ne certăm între noi, în loc să-i luăm la întrebări și șuturi pe cei care azi ne conduc și să le cerem URGENT măsuri pentru toată lumea. Criza e la noi, nu la voi… Vrem să fim și noi senini și plini de optimism, să vedem totul în roz ca cei angajați la stat în ultimul an. Se poate?!
