-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

EDITORIAL: Dar ce v-ați obrăznicit! Nici n-ați ajuns primari și fugiți de întrebările jurnaliștilor

Am 22 de ani de presă și fix când credeam că le-am trăit pe toate, vine campania electorală pentru locale și am parte de experiențe noi, inedite. Obrăznicia unor candidați cu pretenții de politicieni și cu aspirații la fotoliul de primar întrece orice limite. Am ajuns să trăiesc ziua în care politicianul să-ți pună condiții cu ce invitat vine și cu care nu în emisiune, să facă figuri la moderatori. Mai urmează să ne spună și ce întrebări avem voie să le punem și apoi chiar pot spune că le-am trăit pe toate.

Cei care au intrat în politică așteptând doar onoruri și flori, laude și osanale, ar face bine să se mai gândească încă o dată dacă politica chiar este pentru ei. Când alegi o carieră politică îți asumi expunerea publică, îți asumi întrebările jurnaliștilor și ale fiecărui cetățean, fie că te-a votat sau nu. Politica și administrația se fac din banii statului, adică ai noștri, ai tuturor, iar dacă vrei salariul gras de la stat și onorurile aferente, primul lucru la care trebuie să fii dispus este să răspunzi întrebărilor oricui, jurnalist, cetățean, alegătorul tău, până la urmă. 

Am gândit împreună cu Adrian Linca un format de emisiune în care, printre alți invitați, să aducem și politicienii cu ambiții locale, dacă tot suntem în campanie electorală, și să încercăm să dezvoltăm un format tip dezbatere, să trecem la alt nivel. La final, și noi și cititorii ne vom cunoaște mai bine politicienii, vom ști în cunoștință de cauză cu cine votăm, cui dăm votul și pe cine trimitem acasă să continue pregătirea. 

Da, nu suntem jurnaliști comozi și nici ușor de prostit, în 22 de ani de presă eu și Linca în mai mulți decât mine, am văzut și auzit multe. Cei care ne cunosc știu că inclusiv noi doi suntem mereu pe contră, vedem lucrurile diferit, dar asta nu ne-a oprit să dezbatem orice subiect, să ne certăm până la epuizare pe anumite teme și uneori să punctăm victorii importante când unul a reușit să-l convingă pe celălalt. Tipul acesta de dezbatere am vrut să-l transferăm politicienilor locali, să le dăm ocazia să treacă la un alt nivel, să dezbatem împreună proiectele, să-și caute punctele slabe și tari din proiecte, să trezim în același timp interesul bistrițenilor să le urmărească propunerile și să dezvoltăm în ei spiritul critic, astfel încât în ziua alegerilor să fim siguri că îl alegem pe cel mai bun. 

Fă, dacă ai cu cine!

La prima emisiune i-am invitat la dezbatere pe candidatul PER la Primăria Bistrița – Marius Conon și al Verzilor – Dan Ciobănică. Au răspuns imediat invitației, n-au făcut figuri, au venit, au dezbătut, s-au contrat, i-am contrat, i-am prins în offside, i-am taxat, s-au explicat, le-au pus întrebări bistrițenii, a fost o super emisiune, cu un rating pe măsură. Vă garantez că emisiunea le-a oferit expunerea de care aveau nevoie ca și noi candidați, iar pe cei doi i-a ajutat să se autoevalueze, să-și pună mai bine la punct proiectele. Vă asigur că data viitoare când vor veni în studioul Bistriteanul.ro LIVE vor fi mai buni, mai bine pregătiți. 

Pentru emisiunea de astăzi ne-am propus să îi aducem în fața cititorilor pe Ioan Turc, candidatul PNL, și Rodica Dobraniș, candidatul POL, pentru Primăria Bistrița. Turc a declinat invitația, considerând că Dobraniș e un candidat prea mic pentru valoarea sa, precizând totuși că acceptă să fie în studio la o dezbatere DOAR cu Cristian Niculae (candidatul PSD). Pe cale de consecință, l-am sunat pe Cristian Niculae (PSD) să îl invităm. S-a scuzat că nu poate lua decizii singur, că staff-ul de campanie, că luni nu e disponibil, etc. Ne-am urmat planul inițial și am zis să lansăm invitația doar candidatei POL, Rodica Dobraniș, care avea ocazia, astfel stând lucrurile, să exploateze spațiul de emisie singură. Ei, dar ce să vezi. Dobraniș avea rezerve față de colegul Adrian Linca cu care se contrase, la un moment dat, pe Facebook, dar, mai mare bai, nici nu vedea ce să spună într-o oră de emisiune. Păi, nu știu, doamnă, probabil aveți un program pentru Bistrița și mă gândesc că vreți să-l faceți cunoscut și tocmai vă ofer șansa asta. În momentul în care situația începuse să devină penibilă și ajunsesem în punctul să mă rog de un candidat să vină în emisiune, mi-am cerut scuze de deranj și am promis că nu se va mai repeta. 

Și uite așa, proiectul nostru jurnalistic pare greu de realizat cu politicienii locali, care nici n-au ajuns în funcții că fac figuri la a sta în fața jurnaliștilor și a bistrițenilor să le răspundă la întrebări. Prima condiție nenegociabilă când ești politician sau ai ambiții să fii unul este fix disponibilitatea de a răspunde oricărei întrebări, venită din partea oricui. Dacă nu faci față unei întrebări sau unei confruntări am mari rezerve că vei face față provocărilor dintr-un proiect pe care trebuie să-l duci la bun sfârșit, cu piedici și hopuri grele, nu cu un răspuns la o întrebare. Iar un ziarist incisiv te poate face mare politician. Dacă-i faci față lui cu brio, nu ai de ce să ai emoții,   

Emisiunea din această seară o vom ține cu Doris Rai în studio, care a răspuns imediat invitației noastre, fără să ne pună condiții, fără să-i fie frică de dezbatere, de moderatori.

Săptămâna viitoare, tot luni, ora 20.00, vom avea o dezbatere cu lupii tineri din PSD și PNL. Liderii tinerilor din cele două formațiuni politice, Bogdan Ivan Gruia (PSD) și Florin Moldovan (PNL), au răspuns deja invitației cu entuziasm și vor fi în studio luni, 10 August. Își vor susține ideile, partidele, candidații. Noi vom avea ocazia să vedem cum ne arată viitorul politic, dacă sunt mai bine pregătiți și mai deschiși față de electorat decât politicienii de astăzi. Sper să le țină tinerii o lecție seniorilor despre cum ar trebui să se prezinte orice politician în fața alegătorilor, într-o dezbatere elegantă, pe idei și proiecte.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...