7.5 C
Bistrița
joi, aprilie 3, 2025

E OFICIAL: Statul le plătește polițiștilor și militarilor ratele la casă

După ce în primăvara acestui an, proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților, săptămâna aceasta și Senatul a votat pentru. Astfel, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, polițiștii și militarii vor primi bani de la Stat pentru a-și achita ratele la casă.

S-a decis acordarea încă unui sprijin financiar pentru cei ce-mbracă uniforma de polițist sau de militar. Dacă până acuma, Statul le plătea chiriile, în curând Statul le va achita și ratele la casă.

Proiectul legislativ a fost aprobat în primăvară de Camera Deputaților. La începutul săptămânii a primit vot favorabil și din Senat. Proiectul este acum pe masa Peședintelui, urmând ca să ajungă în Monitorul Oficial.

Acest ajutor bănesc se adresează polițiștilor sau militarilor aflați la prima numire în funcție sau nevoiți să se mute în interes de serviciu și care contractează un credit imobiliar sau ipotecar

Mai exact, polițiștii și cadrele militare care au fost numite în prima funcție sau care au fost mutate în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu, unde nici soțul sau soția nu dețin o locuință în acea localitate și cărora nu li se poate asigura un spațiu de locuit corespunzător și care au contractat un credit ipotecar sau imobiliar vor primi o compensație pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata împrumutului contractat.

Această compensație lunară se acordă pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului și doar pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: