21.000 de lei au intrat în buzunarele primarului Dumitru Bușcoiu și ale viceprimarului comunei Zagra, în anul 2016, sub forma unui spor mai puțin obișnuit. Este vorba despre „sporul pentru condiții vătămătoare”.
Cu ajutorul acestui spor, despre care inspectorii Curții de Conturi spun că este ilegal, primarul și viceprimarul au încasat lună de lună cu cel puțin 500 de lei în plus la salariu.
Culmea este faptul că acest spor chiar există, proiectul fiind în dezbatere. Potrivit acestuia, funcționarii publici și personalul contractual pot beneficia de spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare între 5 și 15% din salariu.
Pentru a-l primi, trebuie să fie întruniți cel puțin doi factori de risc din cei cinci posibili: existența factorilor nocivi și mecanismul de acțiune a acestora asupra organismului, intensitatea de acțiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori, durata de expunere la acțiunea factorilor nocivi, existența unor condiții de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, care determină un risc de îmbolnăvire sau de accidentare, structura și nivelul morbidității în raport cu specificul locului de muncă.
Problema este că primarul și viceprimarul de la Zagra și-au dat aceste sporuri cu doi ani înainte ca acestea să fie luate în discuție de către Guvern.