-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

După doi ani de pandemie, pensionarii se înghesuie la băi! „Să aleagă și perioade extrasezon”

Aproape 1.500 de bilete de tratament la băi sunt disponibile prin Casa de Pensii BN. Totuși, numărul de solicitări este mult mai mare. Spre deosebire de anii din pandemie, cei care le rezervă NU mai renunță la ele. „Să solicite și extrasezon” e rugămintea celor de la Casa de Pensii.

După doi ani de pandemie, numărul pensionarilor care solicită bilete de tratamente la băi a crescut.

La Casa Județeană de Pensii BN au fost depuse 1.890 de cereri, „mult mai multe ca anii trecuți”, conform șefei instituției.

De asemenea, dacă anii trecuți oamenii își luau bilete și pe urmă renunțau la ele, chiar și cu o zi înainte, acum nu mai avem astfel de situații”, a declarat Sanda Vișan în cadrul unei conferințe.

Totuși, pentru anul 2022, Casa Județeană de Pensii are disponibile 1.465 de bilete, împărțite în 18 serii. Deja au fost folosite 273 de bilete în patru serii.

Problema e că cei mai mulți solicită biletele de tratament pentru perioada de vară, în special august. Ori noi avem un număr limitat de bilete pe serie. Nu le putem da toate într-o singură perioadă. Și se supără că rămân fără bilete de tratament. Rugămintea noastră e să solicite bilete de tratament și extrasezon”, a mai spus șefa Casei de Pensii BN.

Valoarea unui bilet de tratament e cuprinsă între 1.933,88 lei și 2027 lei. Durata sejurului este de 16 zile, iar durata tratamentului balnear este de 12 zile cu 3 mese pe zi plus 3 proceduri.

Persoanele interesate trebuie să depună cererea cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită bilet.

Cererile se pot transmite prin poştă, fax, e-mail sau se pot depune personal la ghișeul – Bilete de Tratament, din cadrul Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud, însoţite de următoarele documente :

  • cerere tip de acordare a biletului de tratament ;
  • adeverință de salariu
  • certificat de handicap

Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear pentru anul 2022, modelul de cerere pentru acordarea biletului de tratament, precum şi seriile cu reparţia biletelor care se acordă sunt postate pe site-ul Casei Judeţene de Pensii Bistriţa – Năsăud www.cjpbn.ro la secţiunea Prima paginăBilete de tratament / Repartizarea biletelor.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.