Se comemorează azi, în tradiţia creştină, intrarea triumfală a lui Hristos în Ierusalim, primit cu entuziasm de mulţime datorită Învierii lui Lazăr din mormânt, minune sărbătorită ieri, în Sâmbăta lui Lazăr. Este şi ultima zi în care, pe vremuri, se mai purtau mărţişoare. Ele erau agățate de Florii, într-un măceş sau pe crengile unui pom înflorit pentru noroc şi sănătate…
Bistriţenii care vor participa de Florii la slujbele religioase se vor întoarce acasă cu mâţişori de salcie – simbolul acestei sărbători care amintesc de biruinţa lui Hristos asupra morţii lui Lazăr, dar şi biruinţa asupra propriei morţi.
Începând de azi, credincioşii ortodocşi se pregătesc spiritual pentru Înviere: urmează ultima săptămână de post aspru şi rugăciuni, numită Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor.
Biserica vede în această sărbătoare înaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce: ar fi putut să evite moartea, însă a primit-o de bună voie, pentru a o birui.
Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa lui pământească în care a acceptat să fie aclamat ca împărat.
După un obicei străvechi, menţionat chiar în secolul al IV-lea şi generalizat în toată Biserica creştină, în Duminica Floriilor se aduc în biserici ramuri de salcie care sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor, în amintirea ramurilor de măslin, cu care mulţimile l-au întâmpinat pe Hristos la intrarea în Ierusalim.
Se spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în duminica de Florii cu apă nesfinţită sau descântată, se poate trezi peste noapte cu părul albit. În unele zone, oamenii obişnuiesc să-şi încingă mijlocul cu crenguţe sfinţite de salcie – convinşi că astfel alungă boala sau o înving cu o mai mare uşurinţă. Se spune că asemenea brâuri din salcie îţi iau durerea de şale cu mâna.
Cei care zac bolnavi şi nu pot ajunge la biserică în această Duminică, trebuie atinşi cu ramurile sfinţite de salcie şi „descântaţi” cu cuvintele: „Ieşi, boală, întoarce-te sănătate!”.
O altă legendă populară afirmă că demult, pe când Maica Domnului, cu sufletul sfâşiat, a pornit la drum ca să-şi vadă fiul răstignit, a trebuit să treacă o apă mare. Degeaba s-a rugat la vieţuitoarele din jur – nici una n-a vrut s-o treacă pe celălalt mal. Doar o salcie bătrână şi încovoiată şi-a aplecat crengile deasupra apei, făcând o punte către malul celălalt, iar Fecioara Maria a binecuvântat-o ca niciodată să nu ardă, să rodească şi să se înmulţeasă oriunde s-ar aşeza.
*****
De mirare această sărbătoare a Floriilor, care la Ierusalim şi în Biserica Ortodoxă a Galilor a dat naştere unor ceremonii aparte. S-ar părea că, în sfârşit, toate se împlinesc, când de fapt totul se prăbuşeşte – explică preotul Noel Tanazacq amintind că apostolii văd cu uimire şi bucurie cum Învăţătorul lor este în sfârșit aclamat ca Mesia în sfântul oraş, pentru ca în seara aceleiaşi zile să fie nevoit să părăsească trist Ierusalimul, neînţeles şi respins. Câteva zile mai târziu, Îl vor vedea atârnat pe Cruce ca un rob.
Este foarte important să înţelegem că Hristos nu a intrat în Ierusalim călare pe cal, animal nobil şi războinic. Mântuitorul este împărat, dar nu precum împăraţii lumii, este un împărat „blând şi smerit cu inima” (Matei 11, 29), care „n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească” (Matei 20, 28). Măgarul este animalul care duce în spinare lucrurile grele, el trebuie să slujească și, de aceea, trece neobservat, dar asta nu îl împiedică pe Hristos să aibă majestatea regilor, fiindcă adevărata lui măreție este lăuntrică.
Nu „covorul roşu” i-a fost aşternut dinainte, în schimb, oamenii şi-au dat hainele jos de pe ei, ca să îi facă din ele covor, fluturând prin aer lauri de palmier – laurii generalilor care se întorc victorioşi de la luptă. Hristos va ieşi biruitor din această bătălie fără seamăn împotriva morţii, a păcatului şi a Satanei. Atâta doar că laurii simbolizează şi martiriul: ca să mântuiască omul, Hristos va îndura martiriul şi va accepta să moară pe cruce…
