-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Drumul spre alegerile parlamentare anticipate este deschis. Vezi ce reacții au avut toți cei șase parlamentari bistrițeni

Primul efect al trecerii moțiunii: primarii vor fi aleși dintr-un singur tur de scrutin, iar președinții de Consilii Județene, nominal, direct de către electori. Căderea Guvernului Orban prin adoptarea moțiunii de cenzură inițiată de PSD și Pro România și susținută de o parte din ALDE, deschide calea spre alegerile anticipate.

Acest demers antiguvernamental a venit după ce, săptămâna trecută, Executivul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului pe proiectul legii alegerilor primarilor în două tururi de scrutin.

În plenul reunit al celor două camere, Senat, respectiv Camera Deputaților, au fost prezenți și cei șase politicieni care reprezintă județul Bistrița-Năsăud în Parlament: senatorii Ioan Deneș, PSD, Ioan Simionca, ALDE, respectiv deputații: Doina Pană, Daniel Suciu, Robert Sighiartău și Ionuț Simionca.

Robert Sighiartău, deputat, secretar general PNL:

„Am guvernat pentru români corect și bine, dar a fost vorba doar de 3 luni, din păcate. Din acest moment, este deschisă calea alegerilor anticipate și, care vor aduce un Parlament care va permite PNL să vină cu marile reforme pentru români și România. Suntem gata pentru aceste alegeri anticipate și ni le dorim. Vom demonstra că suntem cel mai puternic partid”.

Daniel Suciu, deputat PSD:

„Nu poți să te joci la nesfârșit de-a guvernarea, nu poți să schimbi regulile în timpul jocului, nu poți să te joci cu sănătatea românilor fără nicio consultare, nu poți să adopți decizii doar pentru clienții politici. Pentru că vine ziua scadenței și în acest caz a venit acum. Nu ne-am jucat de-a moțiunea ca ei de-a guvernarea. Și azi am demonstrat asta”.

Ionuț Simionca, deputat PMP: Am avut dreptate, PSD a aruncat țara în haos! De ce se bucură oare PNL de căderea propriului Guvern?

În acest context, deputatul Ionuț Simionca  a mai precizat câteva dintre efectele dărâmării Guvernului prin moțiunea de cenzură:

  • Nu vom mai avea, la localele din acest an, alegerea primarilor în două tururi de scrutin
  • Preşedinţii de Consilii Județene vor fi aleși uninominal, într-un singur tur, după rețeta PSD legiferată de Viorica Dăncilă
  • PSD și-a arătat mușchii politici aruncând țara în haos, în speranța că românii vor uita mai repede umilințele îndurate în ultimii ani din partea fostului partid de guvernământ.
  • PNL își vede materializat planul de a merge pas cu pas către alegeri anticipate, bucurându-se nejustificat de căderea propriului guvern.

Asistăm la un blat PNL-PSD? Urmează o perioadă de instabilitate politică și economică. Din păcate, românii sunt cei care vor plăti, din propriile buzunare, efectele doborârii, cu 9 luni înainte de alegerile la termen, a acestui guvern.

Ioan Deneș, senator PSD: „În calitate de membru al PSD am fost pentru această moțiune și am semnat pentru ea și pentru a atrage atenția că avem o guvernare falimentară. Așa cum e normal, astăzi am votat pentru și am trimis acasă unul din cele mai incompetente guverne din ultimii 30 de ani”.

Ioan Simionca, senator ALDE: „Nu am votat această moțiune, respectând înțelegerea dintre ALDE și PNL. Suntem în plină criză politică, iar țara este în haos. O să vedem ce urmează”.

Doina Pană, deputat PSD:

„Când de trei luni guvernezi împotriva românilor culminând cu privatizarea sănătății acestora, nu mai ai cale de întors: pur și simplu ești OBLIGAT să pleci! Rezistenții și-au înghițit haștagurile după ce Orban a dat 25 de ordonanțe de urgență într-o singură noapte!

 Hai să vedem ce-au meșterit în creierii nopții minionii lui Iohannis:

1) Au modificat legea privind alegerile cu mai puțin de 12 luni înaintea acestora, încălcând recomandările Comisiei de la Veneția.

2) Au adus modificări la lege prin care este încurajat turismul electoral.

3) Au dat ordonanțe pe justiție, deși există un referendum votat și susținut chiar de PNL și Iohannis, prin care sunt interzise ordonanțele în justiție.

4) Au dat ordonanță pentru finanțarea sistemului medical privat din bani publici. Direct favorizate sunt companiile de la care ministrul sănătății și secretarul lui de stat lucrează «în timpul liber» pe mii de euro lunar. #dnasavinasavaia

5) Au dat ordonanță pentru iertarea marilor bănci de datorii.”

Cristina Iurișniți, deputat USR:

„PSD și UDMR au depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL nu pentru că le-ar păsa de viața românilor, cum ipocrit invocă, în mod repetat, în textul moțiunii. Am văzut în ultimii ani, de altfel, cât de mult i-a interesat vocea românilor și dorința lor de a avea o țară în care democrația și statul de drept să fie constante, nu variabile la decizia arbitrară a unor politicieni corupți.

PSD și UDMR au depus moțiunea de cenzură doar pentru că NU vor revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Vor ca actualii primari să-și conserve funcțiile și, odată cu acestea, pârghiile de putere și accesul la banul public. Ca PSD și UDMR gândesc și alte partide. Nu și USR! Noi vrem ca România să scape de primarii incompetenți și corupți și dovadă stau proiectele depuse în Parlament în ultimii trei ani”.

Ce se întâmplă în continuare?

Dacă doi premieri sunt respinși în Parlament și trec și 60 de zile de la prima propunere, președintele României, Klaus Iohannis,  poate dizolva Parlamentul și se organizează alegeri parlamentare anticipate.

Ce scenarii există?

  1. PSD nu va vota învestirea Guvernului Ludovic Orban II, dacă tot șeful PNL o să fie propus premier. În cazul în care și a doua propunere de premier va fi tot Ludovic Orban, sau un alt premier de neacceptat pentru PSD, pentru a nu se ajunge la alegeri anticipate o variantă discutată în partid este GREVĂ PARLAMENTARĂ: PSD cu aliații nu se prezintă la ședințe în plenul reunit pentru premier astfel încât nu se poate organiza votul și să rămâne Guvern interimar PNL până la alegerile locale, astfel că nu vor mai fi anticipate.
  2. PSD va înainta o propunere de premier apolitic. Unul din numele discutate în PSD este economistul Cristian Socol. PSD va negocia cu toate grupurile parlamentare, cu excepția PNL, formarea unei majorități cu care să propună șefului statului un premier. PSD ia în calcul varianta unui guvern de uniune națională. Dacă formează o majoritate, atunci social-democrații se gândesc ca alături de aliații lor să adopte o DECLARAȚIE A PARLAMENTULUI adoptată cu o majoritate parlamentară, declarație care să spună că majoritatea parlamentară susține un anumit premier. În acest fel, să-l forțeze pe Klaus Iohannis să propună un premier care să treacă și astfel să nu se ajungă la anticipate.
  3. În cazul în care se ajunge la alegeri parlamentare anticipate, PSD vrea organizarea lor în aceeași zi cu alegerile locale și sub nicio formă nu vrea anticipate înainte de locale.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...