-0.9 C
Bistrița
marți, decembrie 24, 2024

Drumul rupt de la Rodna, reparat de constructorul MIS Grup, pe banii săi. Primarul Grapini: drumul este încă în garanție!

În urmă cu 5 zile, un drum comunal de la Rodna s-a rupt, din cauza unei alunecări de teren. Potrivit primarului Valentin Grapini, constructorul care s-a ocupat de lucrare, MIS Grup, va trebui să îl repare pe banii săi, drumul fiind încă în garanție.

Weekendul trecut, un drum comunal din Rodna s-a rupt, fiind impracticabil. O zi mai târziu, autoritățile locale au reușit să-l redeschidă, reparându-l provizoriu. Acesta urmează să fie reparat corespunzător.

Drumul în cauză a fost recepționat în 2020, fiind reabilitat și asfaltat de MIS Grup cu două milioane de euro, potrivit primarului Valentin Grapini. Acesta se întinde pe 7 kilometri și jumătate.

Se pare că de repararea drumul se va ocupa tot MIS Grup, acesta fiind încă în garanție până la finalul anului.

„Drumul este în garanție până în luna a 12-a anul 2023. Comisia prezentă la Rodna a întocmit procesul verbal de evaluare a pagubelor fără sumă. La recomandarea Comisiei, ADI Rodna-Măgura (asocierea care a accesat fonduri europene pentru reabilitarea drumului) să se îndrepte către constructor, pentru că există o poliță de asigurare pentru acest tronson de drum. Constructorul este obligat să asigure lucrările pe perioada garanției”, a explicat primarul Valentin Grapini, pentru Bistrițeanul.ro.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. 2 ani garantie la un drum de 2 milioane de euro??? Aproape cat la un aparat electrocasnic sau mai chiar mai putin (sunt producatori care dau si 5 ani). Vai de mine! Si astia (MIS GRUP) au spart tot orasul si repara scoli in Bistrita!!!

  2. Super, acuma astia o sa lase balta toate santierele din Bistrita ca sa vina sa va repare voua drumul ala comunal.
    Un motiv cât se poate de bun ca sa se scuze ca la Bistrita nu termina lucrarile la termen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...