10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

DIICOT și Poliția fac percheziții la dealeri de droguri de tip cristal. Aceștia cultivau si cannabis în ghivece

Procurorii DIICOT, alături de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, efectuează 6 percheziții domiciliare în municipiul Bistrița și alte localități din județ, la adresele unor dealeri de droguri de tip cristal.

6 locații au fost luate la puricat astăzi, de către procurorii DIICOT și polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Acestea sunt situate în municipiul Bistrița, dar și în alte zone din județ.

Vizat este un dealer de stupefiante de tip cristal, care ar fi fost sprijinit de alte trei persoane. Activitatea lor ar fi fost urmărită de oamenii legii pe parcursul anului 2023.

„S-a reținut că, pe parcursul anului 2023, o persoană bănuită, cu sprijinul altor 3, ar fi comercializat, în mod repetat, 3 – CMC (drog de mare risc). Mai multe persoane vor fi conduse, pentru audieri, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

De asemenea, la percheziții oamenii legii au mai găsit și plante de cannabis cultivate în ghivece.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: