Nu aveam intenția să scriu un material aparte pe această temă, însă după publicarea unor opinii corecte, sincere, din suflet, pe pagina mea de Facebook, despre Catedrala Mântuirii Neamului, am stârnit un taifun, de parcă aș fi dat cu barda în cer ca să plouă la vecini cu gheață…!
Nu înțeleg de unde atâta furie și violență de limbaj… Nu am avut niciun gând ascuns, nu am dorit și chiar de mult timp nu doresc nimănui răul. Din contră. Mă strădui cât pot, să fac un pic de bine, peste tot unde mai apuc să ajung.
Edificarea Catedralei văd, cu amărăciune, că este ca praful din Sahara, intrat adânc în ochii unora care nu se pot împăca cu ideea că și această Națiune, cea Română, atât de bătută de soartă, are dreptul de a-și susține identitatea națională creștină, prin cel mai mare locaș ortodox, visat, clar, de peste 100 de ani și, în fine, aproape materializat! Unii dintre noi, suntem mai răi decât neamul migratorilor – și acum mi-aduc aminte, de la istorie, de „gohugea” cuvântul-cheie – go-hu-ge-a, pentru învățarea corectă a sincroniei năvălirilor barbare, adică goții, hunii, gepizi și avarii. Aceștia precis ne-au mai lăsat câte ceva în ADN-ul nostru, altfel nu se explică de ce unde se adună trei, doi vor fi cu siguranță împotrivă. Ba chiar mai mult, la noi, caz unic în lume, rămâne valabilă încă zicerea cu capra: „Moare capra mea, să moară și a ta!”
Nimeni nu se gândește că, luate lucrurile din bună vreme, s-ar putea salva ambele… „capre”! Am ajuns aici deoarece de aproape 70 de ani regimurile ticăloșite s-au bazat pe principiul „divide et impera” – „dezbină și stăpânește”. E o spaimă biunivocă: bogăția față de sărăcie și invers, totul trecut prin șmecheria de 2 lei a hoției. Astfel s-a încurajat minciuna și nemunca. Valoarea muncii cinstite, echității și corectitudinii a fost atât de vitriolată de ticăloși în ultimii 30 de ani că non-valoarea a sufocat-o aproape de tot, a uzurpat-o și i-a luat locul. Suntem în plin teatru al absurdului – nu degeaba un demn reprezentant al acestui curent literar universal e român(1, ce ironie! – absurdul extrem, când hoțul are dreptul să enunțe judecăți peremptorii despre cinste și corectitudine. Hoțul strigă hoții, mai tare decât omul corect. Acesta din urmă, fraierit, va umbla și furat și bătut, că dreptate, ioc! De la cine să o ceară?!
Am creionat acest incredibil context contemporan ca să putem înțelege cine, pe cine acuză. Nu vreau să fiu avocatul nimănui, cu atât mai puțin al diavolului! La anii mei cred sincer că judecarea semenilor este treaba lui Dumnezeu. Ce pot eu, o infimă scamă în bătaia vântului șuierător de iarnă timpurie, să critic, sau să zic despre X sau Y contemporan?! Justiția lumească trebuie să-și facă datoria, mult mai scurt și la obiect, fără atâta teatru, tot absurd. Fără „suspendări” peste „suspendări”, fără amânări prelungite, fără schimbări și permutări de judecători, de zici c-ar fi popice! (Mă gândesc cu amărăciune și regret ce poate fi în sufletul acelor oameni puși prin profesie să judece, când unii, profitând de poziție, servindu-se de un pumn de arginți, clar furați! și de ocrotirea celor din servicii, recurg la asemenea manevre josnice!).
Adevărata judecată este a Lui și e oricum definitivă! Nimeni nu scapă de ea și nimeni nu poate duce din această lume decât cele patru scânduri, dacă mai are loc de îngropăciune, că, în străinătate mai rar, din ce mai rar și mai scump. Acolo e crematoriul, urmat de o modestă urnă cu cenușă și eventual un loc pe un raft cu o poză, o floare, într-un atrium de reculegere, în parcul orașului / vezi Extremul Orient, sau continentul american, în marile metropole/.
Dacă admitem că noi oamenii suntem niște păcătoși, atunci trebuie să recunoaștem că și slujitorii bisericii, semeni de-ai noștri, sunt supuși greșelii, greșelilor. Am înțeles că multe chestiuni au fost scoase la lumină, pe bună dreptate. Dar de ce trebuie să batem constant monedă pe ele, de parcă cel în cauză nu ar ști și nu ar vrea să se îndrepte? Să-i dăm răgazul necesar. De ce trebuie să învârtim sadic cuțitul în rană, ori de câte ori ne convine, ca justificare, uitând de „bârna” din proprii ochi?! Nimic nu e întâmplător sau accidental. Tot mai tare sunt convins că Dumnezeu știe ce face… Să nu ne interpunem că vom avea numai de suferit. E mult mai oportun să ne bucurăm de fiecare clipă de viață, de sănătate, soare, natură, copii, familie! E vremea să „zidim”, nu să „năruim”!
Dar să ne întoarcem la subiect. În România, ne mai spune și Mihai Eminescu: „biserica ortodoxă este maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii române şi unitatea etnică a poporului român”. Suntem în majoritate ortodocși și atunci, nimic mai firesc ca în ziarul TIMPUL, după Războiul de Independență, 1877-1878, „gazetarii” Ioan Slavici și Mihai Eminescu să susțină, pentru celebrarea „cum e datina străbună” a eroilor nației, căzuți pe frontul de luptă, să se înalțe la București cea mai mare Catedrală a… Mânturii Neamului.
A fost doar o idee… a lui Carol I. Aceasta a fost reluată după 1918 de Casa Regală și de guvern. Motivația fiind aceeași: „Iniţiativa cinstirii eroilor români din Primul Război Mondial, ulterior, din al Doilea Război Mondial, din vremea comunismului şi astăzi, de ce nu, este importantă pomenirea românilor care au murit şi după 1990, în toate câmpurile militare. Sfinţirea ei a fost fixată, pe 25 noiembrie, înainte cu doar câteva zile de al doilea hram al său, care este Sfântul Andrei. În zilele ulterioare, vor avea loc diverse festivităţi religioase, întâlniri importante, slujbe religioase în această nouă catedrală”.
Referitor la diversele critici aduse, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a ținut să precizeze: „A dezgropa scheletul sofismului «vrem spitale, nu catedrale» este dezonorant. A inculpa BOR că nu se construieşte o infrastructură în România este jenant şi ridicol. Evenimentul sfinţirii Catedralei Naţionale este un moment foarte important, care va puncta în cel mai luminos mod anul centenar”. E deja istorie: pe 25 noiembrie s-a sfințit pronaosul, naosul, ca trecere, dar în mod deosebit Sfântul Altar și Masa de Rugăciune, din interiorul acestuia, în prezența a mii de credincioși. Mai urmează două sfințiri, pictura și întregul edificiu; în prezent lucrările sunt terminate în proporție de 80%). Prima mare Slujbă s-a ținut imediat după sfințire în memoria tuturor martirilor, eroilor neamului românesc! PF Daniel a ținut să precizeze că denumirea viitoare cea mai adecvată va fi Catedrala Națională! Oricare credincios, indiferent de cult, care se va ruga lui Dumnezeu va putea să intre și să o facă, în deplină libertate, în această Casă a Domnului, de acum sfințită, cea mai mare din România!
Într-un editorial despre simbolistica și importanța Catedralei Naționale publicat în Ziarul „Lumina”, Părintele Constantin Necula a spus că aceasta „este Țara, cu noi toți, fiecare în parte, care suim coasta de lumină a nemuririi în Ortodoxie”. Simbolistica acestei catedrale se regăsește, a spus părintele, în „plânsul mamelor și mireselor, fraților celor mici ori surorilor cărora nu li s-au mai întors acasă sufletele: fiii, mirii, frații, soții… Scâncetul de foame al orfanilor ori geamătul de durere al rănitului, uneori de dincolo de pragul suportabilului. Strigătul de îmbărbătare al ofițerului ori murmurul de încurajare a muribundului de pe buzele preotului militar”. Toate acestea „sunt în Catedrală, țin Catedrala și fac din ea edificiul reprezentativ al celor 100 de ani de Românie”(2.
Și acum, spre edificare, am să vă redau câteva citate din textul atât de hulit și atacat al excelentului jurnalist Florin Negruțiu – „De ce susțin această Catedrală”, publicat în online-ul național „Republica” / Îl găsiți integral pe pagina mea de Facebook, cu precizarea că susțin și aplaud punctul de vedere al autorului/: „…De unii urâtă, demonizată, detestată, socotită vinovată că nu avem spitale și autostrăzi, considerată un simbol al aroganței bisericești în raport cu talpa țării, de alții înzorzonată cu metafore mieroase sau cu danii generoase din bugetul public, Catedrala este hârtia fotografică ce ne arată exact România la 100 de ani de existență.
Suntem o țară care construiește puțin, dar care se ceartă mult. Suntem o țară care se îmbățoșează patriotic de Unire, dar e mai dezbinată ca niciodată. Suntem o țară care predică cinstea, dar care își fură singură căciula. Suntem o țară care-și face cruci largi când trece pe lângă biserică, dar care drăcuiește cu voluptate greșiților noștri. Suntem o țară care speră mult și reușește puțin. Suntem o țară în care visurile noastre legitime de mărire nu au trecut niciodată de studiul de fezabilitate(…)
Susțin această Catedrală pentru că este singurul proiect „național” în jurul căruia românii pot să se strângă în an centenar. Sigur că ne-am fi dorit ca de ziua Unirii să unim toate regiunile istorice ale României cu o autostradă. Dar cine să o facă? Conducătorii pe care ni i-am ales? Ei sunt mult mai preocupați de demolarea țării. E la modă să dai acum vina pe Biserică pentru toate neîmplinirile guvernării. Uite, spitale, școli și drumuri nu avem, dar Catedrală știu să facă! Până la un punct, nemulțumirea e legitimă. 121 de milioane de euro a direcționat statul, în ultimul deceniu, către Catedrala Mânturii Neamului, potrivit calculelor făcute de ziariștii portalului „Să fie lumină”.
Dar spre deosebire de cele 40 de milioane aruncate pe un referendum care a servit fix fuduliei lui Dragnea, banii dați de stat pentru Catedrală se văd. Diferența dintre spitalele, școlile și drumurile făcute de Dragnea și Catedrala făcută de BOR e că primele s-au furat, în timp ce Catedrala e aproape gata. Între nefăcutele lui Dragnea și făcutele PF Daniel, deosebirea se vede cu ochiul liber. Între nevolnicia miniștrilor Transporturilor (am avut 27 de la Revoluție încoace!) și managementul BOR e o diferență ca de la pâmânt la cer. Ca o glumă, dacă Transporturile ar fi trecut de la Guvern la Patriarhie, până acum am fi avut și Comarnic-Brașov, și Iași-Târgu Mureș, în schimb Prefericitul ar fi fost exclus din CEx.
Că Biserica ar trebui să fie sau nu subvenționată din bani publici, asta e altă discuție (personal consider că nu). Dar până tranșăm această dilemă la nivelul societății, trebuie să recunoaștem că, dintre instituțiile care primesc bani de la buget, singura după care chiar rămâne ceva în acest an este Biserica. Vedeți cât a construit Biserica și cât a construit statul în ultimii 30 de ani. Sute de biserici și așezăminte sociale, zero spitale. Singurul spital care se construiește de la fundație în România e ridicat din donațiile oamenilor de asociația «Dăruiește Viața». Spitalele regionale, pentru care Comisia Europeană ne pune la dispoziție fonduri gratuite, sunt acum construite (pe hârtie, cum altfel?!) în parteneriat public-privat, pentru că acolo nu există OLAF care să-ți dea peste degete. Așadar, Catedrala este – o spun cu tristețe – singurul argument în an Centenar că se poate construi ceva și în România. Cea mai gravă criză a României este criza de încredere în propriile forțe. Nu putem construi nimic, în schimb suntem posedați de un zel demolator care anihilează orice inițiativă(…)
Susțin această Catedrală, pentru că ea ne-a arătat o Românie care muncește, lângă o Românie care băltește. Din punct de vedere arhitectural, clădirea e poate urâtă, poate nu suficient de teatrală sau poate, dimpotrivă, prea ostentativă. Sper că am depășit discuția teribilistă că „Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici” și ne-am lămurit că în toate orașele mari ale lumii există o catedrală, de obicei mare, pe care ne grăbim să o vizităm, să o fotografiem și să o punem pe Instagram când plecăm în vacanțe. Exact același lucru se va întâmpla și cu Catedrala noastră – va deveni un punct de atracție turistică. Acesta este un lucru îmbucurător pentru un București sărac și cenușiu, unde nu prea ai unde să duci un turist străin.
Susțin această Catedrală pentru că – simplist vorbind – va fi o atracție turistică și va produce bani pentru București (…) În fine, susțin această Catedrală pentru că a fost visul lui Carol I, care a ajuns să domnească peste un sat mai mare numit București și l-a lăsat un oraș cu clădiri monumentale și instituții emblematice. La vremea aceea poate unora li s-au părut prea mari, neconforme cu felul nostru mic de a fi. Cu ajutorul unor români cu viziune, primul nostru Rege ne-a învățat să ne uităm în sus când noi eram obișnuiți să mergem cu capul în pământ să nu dăm în gropi. Într-o țară în care fiecare și-ar fi făcut treaba, am fi avut și spitale, și autostrăzi, și Catedrală. Iar celor care încă se întreabă ce s-ar fi făcut cu 121 de milioane de euro cât a băgat statul în Catedrală, îmi îngădui să le ofer un răspuns: i-ar fi luat dracu cu valiza”.
Tot ce spune Florin Negruțiu, pertinent și cu atâta aplomb este susținut și audio-video în documentarul „Cum se construieşte o țară? Imagini inedite cu un viaduct inutil, Catedrala Neamului și locuințele României moderne” realizat de prietenul său Claudiu Pândaru la Digi24 cu cameramanul Mihai Dragolea. Materialul e de nota 10!
Noile episoade sunt difuzate în fiecare vineri, în jurnalul orei 19:00, la Digi24.
Mi se pare că tot ce v-am oferit spre cunoaștere și analiză e mai mult decât suficient. Aș dori să fac o precizare: azi, avem mai mult ca oricând nevoie de credința în Dumnezeu și de toate locașurile închinate Lui. Credința, Rugăciunea și Sfânta Cruce pot să-ți lumineze, viața, gândul și fapta și să-ți dea busola pentru a nu te abate de la calea dreaptă. Avem nevoie de aceste jaloane pentru a ne regăsi vechea, curata și adevărata noastră identitate națională!
Mă bucur să constat că și în județul nostru sunt foarte multe Edificii de cult și rugăciune /catedrale, biserici și mănăstiri – ortodoxe, greco-catolice, catolice, protestante, lutherane… Toate sunt importante fiindcă propovăduiesc credința nedisimulată în Dumnezeu. Vă promit că așa cum mă preocupă rubrica „Oameni din județul Bistrița-Năsăud”, mă voi strădui să vă prezint o nouă rubrică „Edificii de cult și rugăciune din Bistrița-Năsăud”, cred la fel de interesantă și citită.
––––––––––––––––––––
1) Eugen Ionescu – celebru dramaturg român, autorul cunoscutei piese de teatru absurd – „Cântăreța cheală”.
2) Toate informațiile și fotografiile autorizate sunt de pe site-ul Patriarhiei Române:
Catedrala Mântuirii Neamului – catedralaneamului.ro/
