-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

DREPT la replică, în atenția SC Aquabis SA Bistrița:

Urmare a comunicatului SC Aquabis SA Bistrita din data de 20 ianuarie 2021, cu privire la restricționarea apei potabile sau chiar lipsa acesteia, în perioada imediat următoare, datorită condițiilor meteo nefavorabile, Primăria comunei Lunca Ilvei transmite următoarele:

SC Aquabis SA transmitea următorul comunicat, în 20 ianuarie:

Aquabis: Lunca Ilvei, afectată de condițiile meteo nefavorabile

Luând act de aceste probleme deosebite, chiar și în acest context, Primăria Lunca Ilvei a dispus verificări în data de 22 ianuarie 2021, printr-o firmă specializată în materie de măsurare a debitului la nivelul de amonte stația de captare de pe str. Schitului. Au fost prezenți atât șeful de stație de la Rodna, cât și reprezentantul în teritoriu SC Aquabis SA. Sa constatat un debit de 6,1 l/secundă, respectiv 527 mc / 24h.

Raportat la numărul de abonați existenți și consumul aferent acestora, putem spune că debitul actual este aproximativ de 2,7 ori mai mare decât necesarul populației pentru acest interval.

În consecință, rugăm operatorul Regional SA Aquabis SA să-și remedieze toate deficiențele, defectele, pierderile, etc și să se delimiteze de a mai face astfel de afirmații, fără ca ele să fie probate de specialiștii pe care îi deține la fața locului.

Primăria comunei Lunca Ilvei

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.