-3.7 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

DRAMĂ fără margini la Spitalul Județean! O gravidă de 20 de ani, infectată cu Covid a murit. Medicii i-au salvat bebelușul prematur

O gravidă de doar 20 de ani s-a stins astăzi, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Aceasta era infectată cu Covid și fusese internată în spital în urmă cu aproape o săptămână. Cu doar două zile înainte să se stingă, medicii au salvat copilașul prematur și l-au trimis pentru tratament Cluj-Napoca.

Tânăra care se afla în floarea vârstei era însărcinată în 30 de săptămâni. Aceasta a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Bistrița în data de 11 septembrie și a fost internată direct în Secția Covid, fiind infectată cu temutul virus.

În ziua următoare, tânăra de 20 de ani a fost transferată la Anestezie-Terapie Intensivă, starea sa înrăutățindu-se. Medicii au reușit să salveze bebelușul născut prematur prin cezariană cu doar două zile înainte ca tânăra să se stingă. Viitoarea mămică necesita intubare, iar acest lucru nu era posibil fără ca copilul să se nască.

„Pacienta avea 20 de ani și a fost internată în data de 11 septembrie, direct pe Secția Covid. Starea sa s-a înrăutățit, iar în ziua următoare a fost transferată la ATI. Din cauza faptului că starea ei s-a înrăutățit s-a decis să se facă cezariană”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro Florin Lazăr, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Copilașul născut prematur a fost transferat cu un elicopter la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca. Se pare că copilașul a fost și el testat pentru Covid-19, cu test rapid și cu test PCR, iar rezultatul este negativ.

Tânăra s-a stins astăzi, organismul său nemaiputând să lupte cu complicațiile date de Covid-19.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: