0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Dr. Veronica Moisil: Ce facem toamna pentru ten?! Mezoterapii! Au rezultate remarcabile!

Dr. Veronica Moisil este unul dintre cei mai iubiți și căutați medici dermatologi din Bistrița. A rămas aproape de bistrițeni și după ce nu a mai lucrat în Spitalul Județean și s-a mutat la Cluj. Revine la Bistrița de două ori pe săptămână, la clinica Estetderm Medical, unde alături de alți trei colegi medici dermatologi rezolvă orice probleme ale pielii.

După o vară în care nu ne-am ferit de soare, pielea poate fi afectată, uscată, ternă, lipsită de vitalitate și strălucire. Ce-i de făcut?! – am întrebat-o pe dr. Veronica Moisil, de la Estetderm:

„Se pot face foarte multe, dar depinde de fiecare pacient în parte, de problemele tenului său. E nevoie de o diagnosticare și, în funcție de problemele pe care le avem și vrem să intervenim să le corectăm, alegem tratamente personalizate fiecăruia. Nu este o rețetă fixă, ceea ce merge sau este indicat cuiva, poate nu funcționează sau nu are nevoie altcineva. De aceea fiecare schemă de tratament este individuală. Dar, ceea ce funcționează extraordinar după expunerea la soare, pentru combaterea îmbătrânirii premature a tenului, sunt mezoterapiile, pe care vi le recomand cu încredere”.

Pentru cei care nu știu, mezoterapia este o ramură medicală care implică injectarea de cantități minime din anumite extracte naturale, medicamente, vitamine și agenți homeopatici în piele. Are beneficii în eliminarea celulitei și sunt recunoscute mai ales efectele antiîmbătrânire la nivelul pielii și efectul de întinerire la nivelul zonelor expuse de-a lungul vieții la soare, fața, mâinile decolteul.

Am rugat-o pe dr. Veronica Moisil să ne facă un top al mezoterapiilor pe care le-am putea face în această toamnă la Estetderm Medical. Iată care sunt recomandările sale:

Terapii de biorevitalizare, care presupun injectarea de aminoacizi care stimulează rețeaua de colagen și elastină, oferind fermitate și luminozitate. Se recomandă o serie de patru ședințe la interval de o săptămână.

VOLITE. Este o terapie de glow, cu efect imediat, care presupune injectarea de acid hialuronic. Rezultatele sunt absolut spectaculoase.

PRP (Platelet Rich Plasma – plasma bogată în plachete sangvine) sau Terapia Vampir, o terapie de regenerare. Este o procedură de ultimă generație, care îmbină tehnologia de vârf cu abilitatea de regenerare naturală a corpului. Plasma sangvină conține mulți factori esențiali, precum: nutrienți, vitamine, hormoni, electroliți și proteine, care îmbunătățesc microvascularizația, stimulează celule stem mezenchimale, dar și creșterea fibroblastelor și a producerii de colagen. Procedura este preferată de cei care doresc o îmbunătățire a aspectului pielii, dar nu vor să își injecteze o substanță chimică sau artificală, străină propriului corp. Sunt necesare două ședințe, la interval de o lună, iar apoi este necesar doar un tratament anual. Rezultatele sunt uimitoare și de lungă durată.

Tratamentul cu Dermapen. Este un dispozitiv de ultimă generație, care penetrează pielea cu ajutorul unor ace extrem de fine și favorizează regenerarea fibrelor de elastină și colagen. Rejuvenează și tonifică extraordinar pielea, ameliorează ridurile (chiar și vergeturile) și are rezultate vizibile imediat. După 4 până la 6 tratamente, rezultatele vor fi mai accentuate și mai durabile. Pielea va continua să-și îmbunătățească aspectul în 6-12 luni dupa încheierea tratamentelor dacă se folosesc produsele de îngrijire complementare recomandate de Estetderm.

Dar, pentru a afla exact ce tratament se potrivește cel mai bine tenului și problemelor dvs. este indicat să vă faceți o programare (preferabil din timp, în cazul în care aveți nevoie să străluciți pentru un evenient important din viața voastră).

Programările se pot face de luni și până vineri la tel./fax: 0263211201 sau 0725807807. Clinica Estetderm Medical este situată pe strada Cerbului, nr. 36, în incinta clinicii Oftalmomed.

Lista completă de prețuri și servicii o puteți consulta online pe www.estetderm.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...