-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Dr. Tudor: Nu lăsați copiii nici măcar 10 minute închiși în mașină! SFATURI pentru vremea caniculară:

Dr. Tiberiu Tudor a fost prezent aseară în emisiunea live din studioul Bistrițeanul.ro și a avut sfaturi utile pentru zilele caniculare. Și parcă a doborât cam tot ceea ce „știam” că ar trebui să facem în această perioadă. Nu trebuie să ținem diete, sarea nu trebuie să ne lipsească din alimentație, iar pălăria sau șapca se ține pe cap numai la soare, nu și la umbră.

Unul dintre cei mai activi și apreciați doctori de la UPU SMURD, medicul Tiberiu Tudor, a revenit în studioul Bistrițeanul.ro cu sfaturi extrem de utile de care ar trebui să ținem cont în zilele caniculare. Acesta a vorbit despre modul în care trebuie să acționăm și cum să ne protejăm atunci când sunt temperaturi mai mari de 28 de grade și corpul începe să se resimtă din cauza căldurii.

Iată câteva dintre sfaturile pe care dr. Tiberiu Tudor ni le-a dat și de care ar fi bine să ținem cont pentru a nu ajunge la Urgențe:

  • Faceți-vă rost acasă, dacă nu aveți, de un hidrometru. Pentru confortul propriu trebuie să știți că organismul se simte bine la o concentrație de 45 – 55 % umezeală în spațiul de locuit
  • Beți apă, hidratați-vă pe tot parcursul zilei! ATENȚIE! Persoanele cardiace trebuie să își întrebe cardiologul câtă apă au nevoie să consume. La fel cei cu afecțiuni neurologice sau boli cronice, iar asta pentru că anumite medicamente pot favoriza retenția de apă sau diureza și se pot crea dezechilibre
  • Nu lăsați copiii, în special cei sub 4 ani, să fie expuși la soare! Stropiți-i periodic cu apă (nu foarte rece!) dintr-un pulverizator!
  • Nu lăsați copiii închiși în mașină! În 10 minute temperatura în interiorul mașinii poate ajunge la 60 de grade, iar copilul se poate sufoca oricând!
  • Sunați IMEDIAT la 112 dacă ați văzut un copil lăsat în mașină, cu geamurile închise, în plină caniculă!
  • Plimbările se fac dimineața, până la ora 11:00, și după-masa, după ora 17:00, ideal ora 19:00
  • Purtați haine deschise la culoare, lărguțe și din material cât mai natural. Culorile închise captează căldura și vor crește senzația de disconfort
  • Pălăriile și șepcile NU se poartă și la umbră – NEAPĂRAT le dați jos, pentru a lăsa căldura să iasă
  • Dacă aveți joburi statice – faceți mișcări ale labei piciorului, ridicați-vă pe vârfuri, seara stați cu picioarele în sus, pe perete, purtați ciorapi pentru varice etc
  • Vara NU urmați diete, mai ales diuretice, nu luați medicamente sau ceaiuri diuretice – pot crea dezechilibre grave pentru organism și să ducă chiar la la DECES
  • Folosiți creme cu clorexidină pentru urticaria de căldură! Dacă se agravează, NEAPĂRAT mergeți la medic!
  • Mâncați sărat – 6 gr de sare/zi! Crampele la gambe se fac din lipsa de sare!
  • Încercați să aveți o alimentație mai bogată în carbohidrați decât în proteine! Ex: paste, produse de patiserie! Nu este recomandată mâncarea picantă!
  • Luați multivitamine
  • NU luăm paracetamol sau aspirină pentru afecțiunile provocate de căldură deoarece au ca rezultat afectarea suplimentară a ficatului și rinichilor
  • Schimbați filtrele aparatelor de climatizare! E indicat ca două ore pe zi, în zilele cu temperaturi peste 30 de grade, să se stea în încăperi cu climatizare: mall, instituții etc
  • Pe parcursul zilei trageți jaluzelele, draperiile, puneți în funcțiune un ventilator, geamurile ar trebui să stea închise sau cel mult rabatate, ca să asigurați un flux de aer proaspăt
  • Dacă e prea cald în casă, puneți în fața ventilatorului boluri cu gheață sau cearceafuri umezite și ținute în prealabil în congelator
  • Extremele de temperatură sunt total contraindicate! Astfel, în mașină nu faceți 16 grade, ci 21 – 23, astfel încât atunci când ieșiți afară organismul să poată regla ușor diferența de temperatură, altfel riscați o sincopă sau un leșin
  • NU IEȘITI nemâncați din casă! Chiar dacă nu aveți poftă de mâncare, încercați să nu ieșiți nemâncați din casă!
  • La plajă, folosiți creme de protecție cu minim 50 factor de protecție, mai ales în cazul copiilor. E importantă la plajă și hidratarea și să stați sub o umbrelă

În video-ul de mai jos puteți asculta toate explicațiile doctorului Tudor pe larg și pe înțelesul tuturor! Veți afla cum faceți diferența  între spasmele de căldură și atacul de căldură, dar și care sunt bolile care pot să apară din cauza căldurii și multe alte sfaturi utile:

[arve url=”https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/2393728720950886/” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...