7.1 C
Bistrița
marți, aprilie 1, 2025

Două străzi din municipiu se închid, parțial, de mâine!

Municipalitatea anunță că de mâine se vor închide două străzi din oraș. Se vor executa lucrări de frezare și asfaltare, așa că, pe perioada a mai multe zile, într-un anumit interval orar, pe cele două străzi NU se va putea circula.

Două străzi din municipiu urmează să fie reabilitate. În prima fază se vor freza, iar apoi se va turna mixtura asfaltică.

Astfel, pe perioada lucrărilor, accesul pe aceste străzi va fi restricționat. Mai exact, timp de 11 ore pe zi NU se va putea circula cu mașina.

Primăria municipiului Bistrița anunță că, în cadrul lucrărilor de reparații străzi, Direcția Servicii Publice are programate pentru anul 2020 lucrări de reparații curente prin frezare și turnare mixtură asfaltică pe partea carosabilă a străzilor Dimitrie Cantemir și Eroilor. Lucrările se execută în perioada 13 – 23.10.2020, între orele 07.00 – 18.00. Pe perioada lucrărilor traficul rutier pe aceste străzi va fi închis parțial și semnalizat corespunzător. Pentru desfășurarea în bune condiții a lucrărilor, rugăm a nu se parca pe carosabil pe perioada lucrărilor. Rugăm riveranii și participanții la trafic să dea dovadă de înțelegere și colaborare” transmit reprezentanții municipalității.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...