-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Două mașini abandonate urmează să fie ridicate! Municipalitatea caută proprietarii:

Noua lege privind autoturismele abandonate, sau care staționează prea mult timp pe domeniul public, dă mână liberă autorităților să le ridice la doar 6 luni. Și să le vândă dacă nu le revendică nimeni. Municipalitatea caută proprietarii a două autoturisme care ar urma să fie ridicate și…valorificate:

Conform unei modificări legislative, mașinile abandonate pot fi ridicate după 6 luni de zile. Asta înseamnă jumătate perioada de ”stat în același loc”, comparativ cu legea inițială.

Mai mult, autoritățile pot chiar să vândă mașinile, dacă nimeni nu le revendică.

Detalii despre noua lege, aici:

Șase luni – Atât va ”suporta” pământul mașinile abandonate! Iar autoritățile pot chiar să le vândă

La Bistrița, DOUĂ autoturisme se află în situația de a dispăreaa de pe domeniul public. Municipalitatea caută însă proprietarii, în încercarea de a ”salva” mașinile.

În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, aducem la cunoștință publică faptul că se caută proprietarii / deținătorii legali ai vehiculelor:

– marca Mercedes, model A 170, de culoare alb, cu numerele de înmatriculare M J2159, depistat în municipiul Bistrița, pe str. Arțarilor;

– marca Volkswagen (Sharan), culoare negru, cu numerele de înmatriculare BN-057307, depistat în municipiul Bistrița pe str. Lupeni (în parcarea ecologică).

Menționăm că, din verificările efectuate, alte date cu privire la caracteristicile tehnice ale vehiculelor nu deținem. Proprietarii și deținătorii legali sunt rugați să se prezinte cu actele de proprietate la Poliția Locală a municipiului Bistrița, cu sediul în Bistrița, str. Piața Centrală, nr. 2” transmite municipalitatea.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.