2.7 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 21, 2024

Doru Silvășan – vânzătorul care s-a apucat la 50 de ani să ia la pas toate vârfurile muntoase și dealurile din Bistrița-Năsăud

Are 54 de ani, este vânzător de produse industriale la târguri, iar de 4 ani și-a redescoperit o pasiune mai veche: drumețiile pe munți și alergarea montană! În 2024, Doru Silvășan a reușit performanța de a urca pe toate vârfurile și dealurile din Bistrița-Năsăud. Asta după ce în 2022 reușise să urce toate vârfurile de peste 2.500 de m din țară.

Doru Constantin Silvășan are 54 de ani și este din Bistrița. Este dovada vie că niciodată nu e prea târziu să-ți redescoperi pasiunile din copilărie și să le transformi într-un stil de viață.

Muncește ca vânzător de produse industriale la târgurile comunale din Bistrița-Năsăud, iar puținul timp liber și-l dedică muntelui: drumețiile și alergare montană. Momentan, Doru, este primu și singurul bistrițean care a reușit performanța de a urca toate vârfurile munților din județ.

Pasiunea pentru natură și mișcare a început la o vârstă fragedă, în anii copilăriei. Doru își amintește cu nostalgie de fostul său diriginte, domnul Orban Ștefan, care organiza expediții montane. La doar 12 ani, sub îndrumarea acestuia, a făcut prima sa drumeție în Munții Bucegi și a urcat pentru prima oară pe Vârful Omu (2.507 m).

Acele expediții de vară, ce durau câte zece zile, au plantat în el dragostea pentru munte și dorința de a explora înălțimile:

„De fiecare dată când ajung pe vârful unui munte, simt o împlinire de nedescris, o realizare personală pe care o trăiesc din plin, admirând priveliștile de neuitat”, spune Doru.

Muntele l-a atras din nou…la 50 de ani

Deși dragostea pentru munte nu s-a stins niciodată, viața de adult l-a ținut departe de această pasiune timp de mai bine de trei decenii. După ce a lucrat ca șofer până în 2002, Doru a deschis o afacere de familie alături de soția sa, concentrându-se pe vânzarea de produse industriale la târgurile comunale.

Însă, în anul 2020, la vârsta de 50 de ani, a simțit că este momentul să revină la ceea ce iubea cu adevărat – drumețiile:

„Nu am mai reușit să fac mișcare de la vârsta de 18 ani, însă în 2020 am reînceput. De atunci, am transformat această pasiune într-un nou stil de viață”, povestește Doru, subliniind importanța echilibrului între muncă și pasiune – „Una este munca, alta este pasiunea, iar fiecare dintre noi ar trebui să ne facem timp pentru ambele pentru a avea un echilibru în viață.”

 Pe vârfurile României: de la Vârful Omu la toate vârfurile de peste 2500 de m

De la reluarea drumețiilor, Doru a reușit să urce toate vârfurile de peste 2.500 de metri din România, un obiectiv atins în toamna anului 2022. Printre aceste vârfuri se numără Vârful Moldoveanu (2.544 m), Negoiu (2.535 m) și Vârful Peleaga (2.509 m).

Fiecare expediție este o provocare fizică și mentală, dar și o ocazie de a se reconecta cu natura: „Trebuie să ai o condiție fizică bună, să fii pregătit mental și să ai echipamentul adecvat. Pe crestele munților, schimbările climatice pot fi rapide și imprevizibile.”

De cele mai multe ori, Doru nu urcă singur pe munte. Alături de prietenii săi, Pop Cristian și fratele acestuia, Daniel, au străbătut numeroase trasee împreună. Însă, uneori, simte nevoia să fie doar el și muntele: „Uneori simt nevoia să fiu doar eu cu muntele. E o legătură specială care nu poate fi explicată în cuvinte.”

Acesta a reușit să bifeze toate vârfurile și dealurile din Bistrița-Năsăud -412 la număr. Bistrițeanul a parcurs aproape 2.000 de kilometri, în 444 de ore și 246 de ture organizate.

După ce a încheiat cu succes proiectul „Vârfurile din Bistrița-Năsăud” în 2 ani și 4 luni (între 25 mai 2022 și 15 septembrie 2024), următorul mare obiectiv al lui Doru este să parcurgă întregul traseu Via Transilvanica, o rută spectaculoasă ce străbate România de la nord la sud. Este un proiect ambițios, dar Doru este pregătit mental și fizic să-l ducă la bun sfârșit.

„Acest sport pentru mine înseamnă împlinire, mișcare, reușită, natură – într-un cuvânt, sănătate. Îndemn pe toată lumea, indiferent de vârstă, să facă mișcare. Nu contează cât de târziu începi, important este să începi”, spune bistrițeanul.

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...