19.8 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

Doi tineri bistrițeni prinși cu droguri în miez de noapte

Azi – noapte, câțiva bistrițeni au solicitat intervenția jandarmilor. Câțiva tineri consumau alcool și făceau gălăgie. Jandarmii au descoperit că doi dintre aceștia aveau asupra lor și droguri.

Doi tineri s-au ales azi – noapte cu dosare penale. Aceștia făceau parte dintr-un grup mai mare, care au disturbat liniștea publică într-o zonă din municipiul Bistrița.

Localnicii au cerut intervenția jandarmilor și așa s-a făcut descoperirea ce a dus la întocmirea dosarelor penale.

„Miercuri, 03 iulie a.c., în jurul orei 01:20 noaptea, jandarmii au fost solicitaţi să intervină într-o parcare din municipiu unde mai mulţi tineri tulburau liniştea publică prin producerea unor zgomote, larmă şi consum de băuturi alcoolice. Imediat ce au ajuns la faţa locului, jandarmii au trecut la identificarea celor care au tulburat liniştea publică, iar la controlul corporal preventiv au fost descoperite asupra celor doi tineri două plicuri ce conţineau: o substanţă maronie în formă de bilă, respectiv bucăţi de frunze dintr-o plantă, despre care persoanele declară că erau pentru consum propriu. Jandarmii au întocmit pe numele celor doi tineri actele de sesizare privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Actele care vor fi înaintate Poliţiei pentru continuarea cercetărilor”, explică reprezentanții IJJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.