Dacă ar fi ziua de naștere a doamnei doctor Andreea (Andreea Oreviceanu), am scrie așa ,,Da, astăzi este despre dumneavoastră, doamnă doctor…’’
Nu, nu este o zi de naștere, este o zi oarecare( poate fi o zi de sărbătoare chiar), care pentru dumnevoastră, medicul de familie de la Uriu, poate să fie una de lucru, ca oricare alta. De ce scriu aceste rânduri?
Citim și auzim atâtea lucruri despre sistemul sanitar… unele se spun, altele se uită. Mai ales acum, în aceste vremuri grele, când virusul acesta nemilos atacă precum o fiară, gata să-și scoată ghearele și să sfâșie, chiar atunci când este culcată la pământ.
Se cuvine deci, să spun și să arăt că aici, la Uriu suntem norocoși să avem ca doctor, un OM DEOSEBIT, o adevărată COMOARĂ DE OM.
Este medic tânăr, modest și implicat. Prea multe, nu spun cuvintele acestea, decât atunci când stai de vorbă și o asculți pe dânsa. Să înțelegi că peste orele de serviciu, ea ajunge acasă, de multe ori, frântă de oboseală și de acolo continuă să supravegheze viețile pacienților, în fiecare minut. A intrat în aceasta luptă, alături de ei și nu se lasă până nu câștigă. Ascultă, îi sfătuiește, prescrie, urmărește, se bucură sau se întristează. Te caută de la celălalt capăt al firului, care se cheamă VIAȚA.
Nu contează uneori că timpul de odihnă și-l scurtează. Este Om, soție, mamă, fiică, soră…Ajunge acasă și o ia de la capăt. Perioada este grea și nu trebuie să greșească, să scape vreun amănunt. Virusul știe să se ascundă atât de bine, uneori nu-i pasă de vaccin- decât puțin, sau poate…îl ajută lipsa febrei, un simplu frison sau nepăsarea…sau singurătatea, sau lipsă de ajutor. Atunci există riscul ,,să-l dăruiești’’ și celor din jur, fără ca tu să-l simți.
Până aici, este problemă de serviciu, veți spune. Dar, nu este așa. Ca medic sau asistent medical de sat(e), trebuie să-ți cunoști atât de bine pacienții, singurătatea lor, nepriceperea, poate, lipsa de ajutor, ulița pe care locuiesc și unde să le trimiți medicamentele la nevoie, să știi cine îi poate ajuta, când să chemi Salvarea, sau să le agăți în gard, punga cu medicamente. Pentru a nu fi prea târziu. E doar medicină? E doar meserie?
Este omenie, înainte de toate. Ea te face să uiți uneori de tine, să tragi puternic de firul vieții celui ce e pe cale să o piardă, să-i vezi zâmbetul și mulțumirea în Salvare, salutând respectuos, la întoarcerea acasă, însănătoșit.
Pentru d-na doctor, fiecare viață salvată este o nouă victorie. A câștigat în lupta cu boala, de orice fel.
–Orice lucru are rezolvare! spune doamna doctor.
Și nu se lasă, până nu rezolvă. Cum? Sunând, cerând, insistând, dând telefoane, căutând, revenind și rezolvând.
Din tot ceea ce face, se vede pasiunea și dragostea de oameni- înainte de toate, se vede sufletul ce-l pune în meserie. Se vede de la distanță. Și nu doar de acum. De când a venit în comună, pe vremea când mămicile stăteau la capul micuților bolnavi, împreună cu dânsa. Soră, prietenă, colegă, de toate.
Interesată de cazuri, caută soluții să le rezolve. Mai ales acum, când boala a pus stăpânire pe lume și fiecare o înțelege cum vrea sau cum are norocul să o întâlnească, față în față.
Doar atunci înțelege că nu este o glumă și că singur nu poate învinge. Este norocos că nu găsește telefonul închis și că i se răspunde la mesaje, că este căutat, lămurit, că medicamentele nu-i lipsesc. Are o șansă, cea mai mare. I le trimite doamna doctor, cumva și i le atârnă în poartă. Farmacistele, Andraș Hunilla și Silveșan Cristiana, împreună cu asistentele: Delia Cotuțiu și Szasz Melinda, cu medicul sunt o echipă. Lor li se alătură Primăria Uriu, prin reprezentanții trimiși zilnic cu mașina instituției: Chertesz Csilla și Grancea Leonaș, în cele patru sate ale comunei, la cei aflați în izolare, să ducă ,,leacurile’’ trimise de doamna doctor. Respect, conducerii ei!
Au înțeles repede că au în comună un om deosebit și că dânsa trebuie ajutată. Pun umărul, cu toții!
Rezultatele muncii lor se măsoară în vieți, iar viețile se măsoară în numărul de case locuite încă, căci satele se răresc și ele. Rămân goale acum, când boala crudă umple cimitirele. Mulți din cei ce mai trăiesc aici sunt singuri-iar o mână întinsă la momentul potrivit -mai ales acum-poate lungi viața.
Și ea înseamnă ore, clipe, tratament, medicamente, sfaturi, sacrificii, drumuri, ajutor, văzute de toți cei care o cunosc pe doamna doctor.
Cu toții speră ca pandemia să treacă, să se poată bucura de viață, continuând să o iubească pe doamna doctor Andreea și cei ce i- au ajutat la nevoie, pentru vremurile grele prin care au trecut împreună. Cu toții le-am trecut!
Este Andreea noastră, o iubim mult și de aceea am vrut să o cunoașteți și dumnevoastră. Este modul nostru de a-i mulțumi!
Câți medici, buni profesioniști și sufletiști nu există în jurul nostru? Se zbat mult pentru viețile pacienților. De aceea, trebuie scris despre dânșii, iar Cezarului, să-i dăm ceea ce i se cuvine: Recunoaștere – căci aceasta nu înseamnă decât Prețuire!
Pentru felul în care știu să facă echipă cu cei din jur, să lupte pentru VIAȚĂ, acum, când doar Dumnezeu și ei o mai pot face!
Nadia Urian
