11.6 C
Bistrița
marți, aprilie 1, 2025

Tânăr clujean, dispărut fără urmă într-o pădure din Sigmir

Un clujean de 29 de ani, care se afla la casa de vacanță a familiei din Sigmir, a dispărut ieri fără urmă. Acesta a ieșit la plimbare cu câinele într-o pădure din localitatea componentă și nu s-a mai întors.

Roba Răzvan Robert are 29 de ani și este din Cluj-Napoca. Acesta se afla la casa de vacanță a familiei din Sigmir, iar ieri după-masă a ieșit la plimbare cu câine în pădurea din apropiere.

După o vreme câinele s-a reîntors acasă, însă nu și tânărul. Acesta a fost căutat de familie, care ulterior a sunat la 112. Începând de aseară, tânărul este căutat de polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști și voluntari.

Tânărul are 1,8 metri, 75-85 de kg, păr negru, iar la data plecării purta o geacă de fâș albastră, blugi și bocanci de culoare neagră.

Oricine poate să ofere informații cu privire la această persoană, este rugat să sune la Serviciul de Urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: