13 C
Bistrița
vineri, aprilie 18, 2025

TITULARIZARE 2024: Aproape 700 de dosare, depuse la ISJ. Care sunt cele mai căutate discipline

691 de dosare au fost depuse la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud pentru examenul de Titularizare 2024, a anunțat astăzi inspectorul școlar general adjunct Deak Zoltan, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural. Care sunt cele mai căutate discipline:

În perioada 8-17 mai s-au depus 691 de dosare de înscriere la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate.

An de an, cei mai mulți candidați se înscriu la concursul pentru învățători și educatori. Sunt cele două discipline care au cei mai mulți candidați”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Deak Zoltan.

Proba scrisă se va desfășura în data de 17 iulie, în două centre de concurs.

Rezultatele inițiale vor fi comunicate în data de 23 iulie, iar cele finale după contestații în data de 31 iulie.

„În luna august se vor desfășura diferitele ședințe publice de repartizare a acestor colegi care au luat note de trecere în urma concursului de Titularizare”, a mai adăugat acesta.

Lista completă a posturilor libere din județ poate fi consultată AICI.

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.