-0.3 C
Bistrița
joi, decembrie 12, 2024

Directoarea Liceului Agricol din Bistrița, cercetată penal pentru delapidare. De problemele penale nu a scăpat nici soțul său

Simona B. directoarea Liceului Agricol din Bistrița este cercetată penal pentru delapidare. Cercetat penal pentru complicitate la delapidare este și soțul acesteia. Femeia este acuzată că ar fi achitat cu banii liceului mai multe unelte și scule, că ar fi vândut parte din tabla rămasă în urma renovării sălii de sport și că ar fi folosit mașina de serviciu în scop personal.

Directoarea Liceului Tehnologic Agricol Bistrița, Simona B., care între timp și-a dat demisia din funcție, este cercetată penal pentru trei infracțiuni de delapidare. Aceasta este acuzată, printre altele, că a cumpărat cu banii liceului scule și unelte dintr-un magazin de bricolaj din Bistrița.

„În ianuarie 2020 a achiziționat niște scule, unelte, dintr-un magazin de profil, contravaloarea produselor a fost facturată către liceul în cauză, iar bunurile au ajuns la locuința de domiciliu. Bunurile au fost găsite la domiciliul lor”, a precizat pentru Bistrițeanul.ro, Adrian Briciu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe Lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

De asemenea, femeia mai este acuzată că a vândut cu 3.000 de lei tabla provenită din reabilitarea sălii de sport a liceului. Banii n-au fost băgați în contabilitatea liceului. Tabla a fost găsită de către procurori la cumpărător acasă.

Femeia mai este acuzată că ar fi folosit în nume personal autoturismul de serviciu. Mai mult, aceasta i-a dat și soțului autoturismul pentru a face diverse drumuri. Soțul directoarei este și el cercetat penal pentru complicitate la delapidare.

Se pare că procurorii s-au sesizat din oficiu în această cauză, dosarul fiind deschis de o lună. Zilele trecute au fost realizate trei percheziții, una la domiciliul directoarei, alta la liceu, iar alta la bărbatul care a cumpărat tablă de la directoare.

Atât directoarea, cât și soțul său au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. Femeii i se interzice prin această măsură preventivă să mai exercite funcția care i-a și adus problemele penale.

Foto: Facebook

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

S-a deschis ACCES Bistrița! Totul pentru casa ta, dar la calitate franțuzească

Un nou magazin s-a deschis în Bistrița, unde găsești tot ce îți dorești pentru casa ta,...

TeraSteel angajează Operatori producție, Sanovil caută farmacist, RCB Electro are nevoie de un electrician

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. TeraSteel are nevoie de operatori producție. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

Cofetăria Gelateria Merigo vă așteaptă zilnic cu bunătăți dulci, chiar și pentru cei ce țin post

Pofta de dulce poate fi ușor astâmpărată cu bunătățile pregătite de Cofetăria Gelateria Merigo. În vitrine...