Bianca Bazaliu are 27 de ani și este din Slatina. Ea joacă la clubul CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud din prima lună a anului 2022. Din cei 27 de ani pe care îi are, 20 i-a dedicat handbalului, marea ei dragoste. În cele două decenii dedicate sportului, se poate mândri cu un palmares impresionant!
Bianca a povestit pentru Bistrițeanul.ro despre începutul ei în handbal, drumul spre succes și cum a reușit să îl mențină, dar și despre familie, momente dificile și planurile sale de viitor.
Bianca Bazaliu s-a născut în Slatina acum 27 de ani. Ea și-a descoperit pasiunea pentru sport încă din copilărie, alergând pe ulițele satului și jucându-se în curtea bunicii. Fire activă și energică, a transformat joaca într-un vis atunci când, în clasa a doua, un profesor a venit să selecționeze copii pentru diferite discipline sportive.
Fără să stea pe gânduri, Bianca a ales handbalul – un moment care avea să îi contureze destinul. A trecu de la două-trei antrenamente pe săptămână la două antrenamente pe zi. Munca și perseverența n-au făcut altceva decât să-i asigure Biancăi performanța.
Până în 2014 ea a jucat la clubul de juniori LPS Slatina, apoi 5 ani la CSM București. Din 2019 până în 2020 a jucat la Corona Brașov, apoi s-a reîntors un an la CSM București. Din 2021 până în 2022 a jucat în Croația RK Podravka, iar din ianuarie 2022 această joacă la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.
Atât Bistrița ca oraș, cât și experiența de aici ca și handbalistă i-au cucerit rapid inima, iar acest lucru s-a reflectat și pe teren, unde chiar de la început a reușit performanțe remarcabile:
„Mi-a plăcut mult aici chiar de la început. Când am ajuns eu, fetele aveau moralul la pământ, neavând cel mai bun sezon, erau pe locul șapte. Eu le-am încurajat, am venit cu o altă energie. Cred că și asta a contat și am și câștigat primul meci în care am jucat împreună. M-am integrat super repede, le și cunoșteam pe unele fete dinainte.”
Handbalul, deși este marea ei dragoste, i-a răpit multe momente importante cu familia, evenimente fericite, dar și cele mai triste, la care nu a putut participa:
„Am ratat aproape toate evenimentele importante ale familiei atât triste cât și fericite. Cel mai greu a fost cu siguranță când tati a murit și eu eram la antrenament. Am avut doar o săptămână liber, într-o săptămână..clar, nu am putut să-mi revin deloc. Când a murit bunica, ce îmi era ca o a doua mamă nici nu am putut ajunge la înmormântare, aveam meci.. Dar așa cum a fost a trebuit să merg înainte, asta e viața de sportiv de performanță.”
Mama și sora Biancăi, Diana, care joacă la echipa de tineret CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, au urmat-o și s-au mutat cu ea, reușind și ele să se acomodeze repede.
Cititul și Colibița – plăcerile de timp liber ale Biancăi
Am vrut să aflăm cum arată o zi din viața unei handbaliste de perfomanță, așa cum e Bianca:
„O zi din viața mea depinde de câte antrenamente avem și unde și dacă avem meciuri. Pot să spun ca nu sunt o persoană deloc matinală, când am timp liber, ador să mă odihnesc. Când am două antrenamente și vizionare nu prea am deloc timp liber. Îmi place mult să și citesc, iar când ies să mă relaxez , vreau să mă decontez de handbal total. Local, îmi place mult să merg la Colibița, iar în vara, când avem vacanță aleg o destinație exotică și clar, îmi las telefonul în cameră. Dar ador prea mult ce fac și nu mă plâng nicio clipă.”
Totuși, ce contează cel mai mult înaintea unui meci? Ce sentimente o încearcă înainte de a intra pe teren? “Bazi”, așa cum îi e porecla, spune că este o persoană foarte încrezătoare și pozitivă. De multe ori este cea care ridică moralul întregii echipe, pentru că acesta joacă un rol primordial în soarta meciului. Ea ascultă muzica înainte de începerea meciului și singurele sentimente care o încerca sunt nerăbdarea și adrenalină de a începe și a demonstra de ce este în stare.
Și viitorul apropiat își dorește să arate precum prezentul, adică să fie cu și despre handbal:
„În viitor îmi doresc clar o familie și copii, dar momentan îmi place prea mult ceea ce fac și vreau să mă dedic întru totul. După ce termin cu handbalul, nu mi-aș dori să rămân în fenomen, dacă răspund acum. Dar aștept să văd ce îmi va rezerva viața în continuare. Până atunci, mă bucur de faptul că dimineața când mă trezesc și seara când adorm sunt atât de fericită și împăcată de felul cum arată viața mea.”