La 25 de ani, Nicoleta Vlonga, originară din Romuli, a fost acceptată să lucreze cu una dintre cele mai renumite case de modă din lume: Chanel. Anterior, tânăra avusese ocazia să urmeze un stagiu la prestigiosul brand de bijuterii Cartier, tocmai în Chicago.
Nicoleta are 25 de ani și s-a născut într-o familie simplă din Romuli. Asta nu a împiedicat-o să își dorească să evolueze constant. A venit în Bistrița la liceu, urmând cursurile Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, specializarea Filologie.
Cu media 9,53 la Bacalaureat, Nicoleta Vlonga s-a îndreptat spre Paris unde-și dorea să studieze…chineza.
„Țin minte că doamna dirigintă (profesoară de franceză fiind) îmi spunea mereu că am potențial și că aș putea studia în străinătate. Drept urmare, am început din clasa a XI-a să mă interesez de potențiale destinații pentru studiile superioare. Cum ajunsesem și la etapa națională în cadrul Olimpiadei de Limbă Franceză, am prins drag de “limba lui Molière”. Cu toate acestea, voiam să continui studiile pe limbi orientale, care mă pasionau de mică. Alegerea limbii chineze a venit ca urmare a cursurilor urmate la liceu, organizate de Institutul Confucius de la Cluj. Deoarece voiam să studiez cultura și limba chineză la un nivel mai avansat și, în același timp, să-mi perfecționez franceza, am decis sa merg la Paris să studiez chineza”, povestește Nicoleta.
Cum a arătat „visul parizian” pentru tânăra din Romuli? Ei bine, a venit la pachet cu o sumedenie de provocări și evident foarte mult timp dedicat studiului.
Nicoleta a urmat mai întâi cursurile „Institutului Național de Limbi și Civilizații Orientale”, specializându-se pe cultură și civilizație chineză. Nu s-a oprit aici și a absolvit “Université Sorbonne Nouvelle-Paris III”, fiind astfel licențiată și în Limbi Străine Aplicate (Engleză-Chineză).
Cum au fost acești ani pentru Nicoleta?
“Formatori. Din perspectiva academică, au fost solicitanți, pentru că cerințele sunt multe, profesorii sunt exigenți, iar la facultate aveam sistemul de control continuu. Unul dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit prin facultate este plecatul în străinătate (din nou). În cadrul celei de-a doua licențe, am fost un semestru în Chicago, la “Northwestern University”, iar acum, în septembrie, urmează să plec la New York, pentru un semestru la “New York University.”
În prezent, Nicoleta este la masterat, în anul trei: “Este vorba de un Master of Science, cu specializarea în Global Luxury and Management. Programul este în engleză, integral, la “Skema Business School.”
De la Cartier, la Chanel
Aventura pariziană a Nicoletei nu se oprește aici, aceasta având oportunitatea de a urma un stagiu de pregătire tocmai la Chanel, una dintre cele mai prestigioase case de modă din lume. Nicoleta face stagiul de practică aferent programului de masterat la Chanel.
Anterior, Nicoleta a avut ocazia să urmeze un stagiu similar în Chicago, la brandul exclusivis de bijuterii, Cartier. De asemenea, bistrițeanca a lucrat în domeniul bijuteriilor, pe celebrul bulevard din inima Franței, Champs-Elysees:
„Actualmente lucrez la Chanel, în cadrul stagiului de la finalul primului an de master. Chanel a trimis oferta de stagiu mai multor business schools, printre care și Skema (n.r. unde studiaza Nicoleta). Îmi doream să pot lucra într-una dintre cele mai prestigioase case de modă, așa că am aplicat și eu. Unul dintre motivele pentru care am reușit să obțin postul (în condițiile în care sunt sute de aplicații trimise doar într-o singură oră) este tangența cu universul aceasta plin de farmec. E un vis deosebit pentru mulți să lucreze pentru Chanel. Făcusem deja un stagiu în Chicago, la Cartier, iar jobul meu de student a fost în domeniul bijuteriilor, pe Champs-Elysees. Bineînțeles, la acestea se adaugă competențele interpersonale. Ca un fapt interesant, la interviu, mi s-a spus că una dintre trăsăturile de caracter obligatorii pe care le caută Chanel este modestia. E un vis devenit realitate”, spune Nicoleta.
Aceasta spune că se simte în altă lume când ajunge la job. În universul bunurilor de lux sunt alte reguli când vine vorba despre comunicare, marketing, tot.
„Este o cu totul altă lume. În universul acesta al luxului, sunt alte reguli, nu doar în ce privește comunicarea, dar și marketingul, partea comercială, etc. Ce am apreciat este grija față de cei nou-veniți. Spre exemplu, am avut, în primele săptămâni, un întreg program de integrare, cu seminare la “Ecole de Mode de Chanel”. Echipa este foarte primitoare, toți sunt oameni de calitate, iar tutorele meu de stagiu, deși exigent, este o persoană încurajatoare.”
Familia a jucat un rol important în succesul Nicoletei
Nicoleta nu crede că ar fi ajuns unde e dacă nu ar fi avut și sprijinul familiei. Acesta a completat motivația puternică și munca permanentă. O importanță deosebit o atribuie Nicoleta și anturajului
„Mi-ar plăcea să dezvolt puțin mai mult ideea aici, pentru că deseori auzim că e nevoie de motivație și cam atât. E adevărat, trebuie să existe o motivație și o muncă permanentă pentru a atinge un scop, însă, după toate experiențele avute, pot spune că acestea nu sunt singurele lucruri care vor aduce succesul. Familia joacă un rol extrem de important, deoarece e cea care m-a susținut, nu doar financiar, când a fost cazul, dar și moral. Apoi, mai e anturajul. Pentru mine a contat mult ca în cercul meu de prieteni să am persoane mature, muncitoare, din diverse domenii, care îmi pot oferi o altă perspectivă a situației. Una dintre cheile succesului, pentru mine, este credința. E greu să ai succes, dar e și mai greu să îl menții. Sunt multe încercări care apar, momente în care nu mai ești sigur de drumul pe care ai pornit. În toate aceste momente, credința e cea care mă ajută să merg mai departe cu încredere și curiozitate în a vedea ce mi-a rezervat viitorul.”
România, Bistrița-Năsăud și Romuli au rămas în sufletul Nicoletei, deși aceasta recunoaște că domeniul luxului în care își dorește să activeze nu este destul de dezvoltat în România, pentru a-i oferi oportunități reale. Capitala modei și a luxului este Parisul, astfel că, cel mai probabil pentru o perioadă cel puțin va rămâne „casa” Nicoletei.
Foto: Arhivă Personală Nicoleta Vlonga