10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Din lac în puț! După ce a spus pas la Consiliul Local, Simionca rămâne și fără fotoliul de deputat

Ionuț Simionca, deputat de Bistrița Năsăud, a candidat la alegerile locale pentru funcția de primar al municipiului Bistrița. Nu a convins bistrițenii pentru acest post, obținând totuși un fotoliu de consilier local. I-a spus pas, sperând să obțină încă un mandat de deputat. Doar că alegerile de duminică nu i-au fost favorabile.

Ionuț Simionca, liderul Partidului Mișcarea Populară în județul Bistrița Năsăud a avut parte de o cădere din funcțiile publice, de genul ”din lac în puț”.

Deputat de Bistrița – Năsăud, în mandatul 2016 – 2020, Ionuț Simionca s-a evidențiat, mai ales pe ultima sută de metri, prin proiectul aprobat prin lege de construire a Autostrăzii Nordului.

Acesta și-a dorit să cârmuiască municipiul Bistrița, depunându-și candidatura pentru fotoliul de primar, la alegerile din 27 septembrie 2020.

Acesta a obținut 4.356 de voturi, clasându-se pe locul 3, după Cristian Niculae și Ioan Turc- cel ce a adjudecat mandatul de primar pentru anii 2020 – 2024.

A spus pas la fotoliul de consilier local, lăsându-și trei colege să reprezinte PMP în administrația locală.

Astfel, a țintit mai sus, spre un loc în Camera Deputaților, depunându-și candidatura pentru alegerile ce au avut loc în 6 decembrie 2020.

Dacă pe plan local, PMP a reușit să obțină locul III privind numărul de voturi, pe plan national, PMP NU a trecut pragul de voturi necesare pentru a prinde un loc în Camera Deputaților.

De altfel, voturile acordate PMP-ului, în Bistrița Năsăud, plasează județul nostru pe primul loc la nivel national în ceea ce privește susținerea formațiunii politice din care face parte Ionuț Simionca.

Votul vostru a făcut posibil ca PMP Bistrița-Năsăud să fie pe primul loc între organizațiile partidului la nivel national” a scris Simionca pe pagina lui de Facebook.

Bistrițeanul.ro a încercat, încă de luni, să ia legătura cu Ionuț Simionca, însă acesta nu a putut fi contactat pentru a comenta ceea ce s-a întâmplat.

”Vreau să le mulțumesc bistrițenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o la vot în 6 decembrie. Este o mare onoare pentru mine să fiu votat de aproape 11% dintre cei care s-au prezentat la urne. Am învățat foarte multe lucruri de la fiecare dintre voi, m-ați determinat să fiu un om mai bun și mai performant, să nu mă las intimidat de obstacolele care apar pe parcurs. (..) Vă asigur însă că voi lupta, și pe mai departe, pentru cauzele bistrițenilor și ale județului Bistrița-Năsăud – pentru dezvoltare și bunăstare” a mai scris Simionca pe Facebook.

Spre deosebire de el, Dan Ciobănică, reprezentantul Partidului Verde, și el la rându-i candidat pentru fotoliul de primar și de deputat, rămâne cu o funcție publică locală, fiind consilier local în administrația lui Turc.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: