-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Din 2019 e NEAPĂRAT să colectăm selectiv! Că de nu, scoatem bani din buzunar!

O lege emisă în 2018 obligă cetățenii să colecteze selectiv. Dacă nu, vor avea de plătit taxe în plus. Autoritățile locale asigură că până în 8 Martie și Supercom va intra în linie dreaptă. Mai exact, vor colecta selectiv, iar locurile cu containere semi-îngropate vor arăta foarte bine.

Bistrițenii începuseră să se educe în privința colectării selective, pe vremea când Vitalia se ocupa de ridicarea deșeurilor. Apoi, a sosit Supercom, care a amestecat din nou deșeurile, iar oamenii au renunțat la colectarea selectivă.

Acum, autoritățile anunță cetățenii că sunt obligați să colecteze selectiv, dacă nu vor să scoată bani din buzunar.

Toți cei care produc deșeuri trebuie să treacă, din 2019, la colectare selectivă. Pentru că, conform ordonanței 24/2018, fiecare producător de deșeuri, dacă nu selectează fracția uscată de cea umedă, va plăti 30 de lei per tonă, taxă de economie circulară”, a explicat liderul ALDE BN, Ioan Țintean.

Această taxă se micșorează, cu cât se adună mai multă fracție uscată ce ajunge la reciclare. Dacă nu se colectează selectiv, se va depune tot mai mult pe celulă de deșeuri și se va plăti în continuare această sumă pentru necolectare selectivă.

Pretenția noastră, față de operator, va fi cu totul și cu totul schimbată după cele trei luni de predare-primire. Pentru că nu voi mai accepta nici semi-îngropate defecte, cu capace rupte, nici cu saci sparți. Vom avea platforme care vor funcționa normal. Și suficiente mașini cu braț, din partea operatorului. Acum, prin ofertă, s-au angajat că vor înlocui toți sacii, că vom avea pubele, containere semi-îngropate și suficiente mașini ca să ridicăm la timp sacii care sunt plini”, a mai spus Țintean.

Mai mult, Supercom a propus o sumă frumușică, de câteva sute de mii de lei, pentru conștientizare. Mai exact, aceștia vor organiza întâlniri cu cetățenii, pentru a le explica cum stau lucrurile cu colectarea selectivă.

Până în 8 Martie 2019, Supercom e obligat să achiziționeze mașinile cu braț necesare pentru a face față nevoilor orașului.

„Vreau să știe cetățenii că lucrurile se schimbă. Cu toții trebuie să colectăm selectiv! Mai ales la blocuri”, a conchis Ioan Țintean.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.