0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Din 1 septembrie, bistrițenii cărora li se face rău pe stradă au mai multe șanse la viață. Primarul Turc, printre „salavatorii” de pe stradă

Începând din 1 septembrie, bistrițenii cărora li se face rău în plină stradă au mai multe șanse la viață. Asta datorită unui proiect care presupune instruirea voluntarilor pentru a interveni la cazuri medicale în spațiul public din municipiu, până la venirea echipajelor medicale.

Bistrița este al doilea oraș din țară unde va funcționa proiectul „Există un erou în fiecare dintre voi”, pus la punct în București/Ilfov de doctorul Cristian Grasu, medic specializat pe medicină de urgență și președintele Asociației Serviciilor de Ambulanță din România.

Practic, cu ajutorul unei aplicației „Există un erou în fiecare dintre voi” ce poate fi downloadată gratuit, oricine poate să se înscrie în program, urmând pașii din aplicație. Acesta va presupune 8 ore de instruire, în care voluntarii vor învăța cum să intervină în cazul unei urgențe medicale, dar și un examen.

Dacă voluntarii reușesc să obțină minim nota 7, aceștia sunt acceptați în program și vor putea interveni începând cu 1 septembrie la urgențele medicale de pe stradă din apropierea lor, până la sosirea echipajelor medicale. Orice bistrițean cu vârsta peste 14 ani se poate înscrie în program.

Voluntarii primesc notificări cu privire la urgențele medicale care se află la cel mult un km de locația lor. De asemenea, aceștia primesc informații și despre unde se vor afla cele mai apropiate defibrilatoare, care vor fi montate în tot orașul până la acea dată. Mai multe despre planurile municipalității cu aceste defibrilatoare puteți citi AICI.

În cadrul unei conferințe de presă, primarul Ioan Turc a anunțat că el este primul care se înscrie în program. De asemenea, au fost încurajați să se înscrie în program și voluntarii de la SVSU.

„Acest program este un mijloc de autoprotejare a comunității și este gratuit. Urmează lucrări în oraș care vor reduce mobilitatea. Nu exclud ca un om cu bicicleta, cu scuterul sau pe jos să poată ajunge mai repede la cineva căzut undeva pe domeniul public”, a precizat primarul Ioan Turc, într-o conferință de presă.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...