-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Descoperire macabră la Fiad! Un bărbat a fost găsit mort, într-un pârâu

În urmă cu puțin timp, localnicii din Fiad au făcut o descoperire macabră, în pârăul ce traversează localitatea. Un bărbat de 50 de ani, din zonă, a fost găsit decedat, în apă.

Descoperirea a fost făcută de câțiva localnici din satul Fiad, comuna Telciu. Aceștia au văzut un bărbat care plutea în pârâul care traversează localitatea. Au scos trupul neînsuflețit din apă și au dat alarma.

Din păcate, echipajul medical la fața locului n-a mai putut să îl salveze pe bărbat, fiind nevoit să declare decesul. Se pare că bărbatul stătuse mai bine de două ore în apă, înainte de a fi găsit. Deocamdată nu se știe cum a ajuns bărbatul de 50 de ani în pârâu. Se pare că acesta este din zonă.

„Echipajul de prim ajutor SMURD a găsit un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, fără semne vitale. Ar fi stat în apă circa două ore înainte să fie găsit de persoanele care l-au scos din pârâu. Tot aceste persoane au solicitat sprijin de specialitate prin numărul unic de urgență 112”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

Foto: Arhivă

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.