-0.4 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 22, 2025

Deputatul USR-Plus Lorant Sas, la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre: „Traficanții s-au adaptat rapid. Exploatarea victimelor a crescut”

Pandemia COVID-19 a înrăutățit situația victimelor traficului de persoane ca urmare a măsurilor de carantinare, a restricțiilor de călătorie și a altor restricții. Mai mult, traficanții s-au adaptat rapid la situația creată de pandemie”, a remarcat deputatul USR-Plus Lorant Sas. Acesta a condus delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN).

Deputatul Lorant Zoltan Sas, șeful delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), a participat zilele trecute la reuniunea Comisiei pentru afaceri juridice și politice a APCEMN. 

Evenimentul s-a desfășurat în sistem videoconferință, iar Lorant Sas recunoscut că traficanții s-au adaptat rapid la situația creată de pandemie. Comparativ cu anii precedenți, recrutarea online și exploatarea victimelor au crescut – a remarcat Lorant Sas. 

În schimb, autoritățile naționale au fost nevoite să își adapteze acțiunile preventive și de răspuns. De exemplu, serviciile de repatriere și asistență au trebuit să respecte regulile de distanțare socială, iar operațiunile au fost efectuate, în mare parte, prin canale electronice de comunicare.

În același timp, au fost instituite mecanisme naționale pentru a aborda acest fenomen care au început deja să producă rezultate pozitive. Eforturile și progresele în creștere ale României din ultimul an au fost recunoscute public de către partenerii internaționali”, a subliniat Lorant Sas. 

Comisia a adoptat proiectele de raport și recomandare privind Rolul parlamentelor în prevenirea traficului de persoane – aspecte juridice și politice.

În cadrul alocuțiunii susținute pe această temă, deputatul Lorant Sas a subliniat că traficul de persoane reprezintă una dintre cele mai atroce infracțiuni, dar și o încălcare gravă a drepturilor omului.

Din perspectivă legislativă, în România, sancționarea și combaterea traficului de persoane au reprezentat o preocupare constantă și beneficiază de un cadru dezvoltat de reglementare – a punctat deputatul Lorant Sas. 

Totodată, deputatul român a amintit de faptul că Parlamentul României a creat, în 2009, Grupul pentru combaterea traficului de persoane.

Parlamentul român a fost printre primele parlamente din UE care au inițiat o procedură menită să modeleze parteneriatul și schimbul de informații între părțile interesate, astfel încât să permită prevenirea și combaterea traficului de persoane în mod eficient.

Cu ocazia acestei reuniuni, șeful delegației române a prezentat un amendament la textul proiectului de recomandare al comisiei, prin care s-a accentuat recunoașterea drepturilor omului privind victimele traficului de persoane. Dezbaterea formei finale a documentului se va realiza în sesiunea plenară a Adunării din iunie a.c.

La propunerea delegației române, membrii APCEMN au stabilit ca reuniunea din toamnă a Comisiei să aibă ca temă „Promovarea digitalizării și inovării ca mijloc de perfecționare a procesului legislativ și în scopul creșterii transparenței activității parlamentare și a implicării cetățenilor”.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...

Apartamente spațioase, cu finisaje de lux, de la DHD Rezidence, numai gata să te muți în ele

Proiectul DHD Residence a fost finalizat și recepționat. Apartamentele spațioase, cu finisaje de lux, își așteaptă...

Porți și garduri premium, de la Kreativ Metal & Colours, acum cu o reducere de 10 la sută la toate comenzile!

Gardul și poarta curții tale pot avea propria personalitate. Specialiștii de la Kreativ Metal & Colours...