9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Deputatul Lorant Sas i-a adus pe membrii Camerei Deputaților în vizită la TeraPlast, Rombat și Leoni

Lorant Sas, deputatul REPER, și-a provocat colegii din Comisia pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților să renunțe la Casa Poporului pentru atmosfera productivă din TeraPlast, Rombat și Leoni Bistrița.

Lorant Sas și-a invitat colegii din Camera Deputaților într-o vizită pe platforma industrială din Bistrița. „În calitate de membru al Comisiei pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, și pentru că provin din sectorul industrial privat bistrițean, am invitat colegii deputați din Comisie, de la toate partidele, să schimbe, pentru două zile, sala de ședințe din Casa Poporului cu atmosfera productivă din fabricile TeraPlast, Rombat și Leoni Bistrița.

Tuturor ne pasă de siguranța a mii de locuri de muncă pentru bistrițeni.

Actuala criză energetică, precum și predictibilitatea fiscală, sunt preocupări importante ale managementului companiilor vizitate. Vom ține cont de tot ce am văzut și auzit în aceste zile”, a transmis Lorant Sas.

Comisia pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților a fost condusă de deputatul Sandor Bende.

Deputații s-au întâlnit cu managementul acestor companii, vizitând liniile de producție.

„Scopul acestei vizite a fost preluarea „din teren” a sugestiilor, problemelor și cerințelor legislative ale industriașilor bistrițeni, în actualul context geopolitic și al crizei energetice. Evident, atât proveniența mea din acest mediu, cât și viitorul sectorului industrial privat bistrițean, în sensul siguranței locului de muncă a mii de oameni, au reprezentat elementele care au dus la proiectul organizării acestei vizite a parlamentarilor din comisia de profil”, a mai precizat deputatul Lorant Sas.

Acesta a subliniat că deputații au înțeles importanța sectorului industrial din zona noastră.

Ziua de lucru s-a încheiat cu o vizită la Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud. Am fost primiți de subprefectul Ioan Zăgrean, reprezentanții instituțiilor publice, ai Camerei de Comerț, și de către directori ai altor companii reprezentative din județ (Dimex 2000, Frasinul, Îndemânarea Prodcom, Geoplast, MIS Grup, Amicii Building).

Din toate aceste întâlniri de lucru au reieșit două preocupări majore ale oamenilor de afaceri: tarifele la energie din iarna care urmează și predictibilitatea fiscală”, a mai punctat Lorant Sas.

Deputatul Lorant Sas a comentat și în legătură cu proiectul de lege inițiat de deputatul REPER Cătălin Teniță.

Acesta prevedea inițial interzicerea participării la alegeri a persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra minorilor (viol, pornografie, trafic, vătămări corporale grave), până la reabilitare, amnistie post-condamnare sau dezincriminare. Proiectul a fost extins, în Comisia Juridică, și a extins sfera de aplicare la toate situațiile în care există condamnări penale la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție.

Practic, acești infractori nu vor mai putea participa în alegerile locale (primari, consilieri locali, consilieri județeni) și nici în cele parlamentare. Astfel, FĂRĂ INFRACTORI ÎN FUNCȚII PUBLICE devine, în sfârșit, realitate! România nu va mai avea aleși locali sau parlamentari cu statut dovedit de infractori”, a mai comentat Lorant Sas. 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: