Deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, susține că, prin adoptarea legii care interzice exportul de bușteni timp de 10 ani, s-a făcut primul lucru concret din ultimii 30 de ani pentru salvarea pădurilor din România.
„De prea mulți ani, pădurile noastre au fost defrișate de către cei interesați doar de un profit rapid și ușor. A venit momentul ca noi să facem ceva pentru a-i opri și pentru sănătatea noastră”, a declarat acesta în plenul Camerei Deputaților.
În opinia lui Ionuț Simionca, efectele pozitive ale legii adoptate de Parlament nu vor întârzia să apară.
„Nu numai că vom încetini tăierile, cel puțin în prima fază, dar sunt sigur că vom da o gură de aer proaspăt industriei naționale de prelucrare a lemnului. Cei ce vor dori să facă mobilă sau alte produse din lemn românesc vor trebui să vină să-și facă fabrici la noi. Încurajăm investițiile în domeniu, sprijinim crearea de noi locuri de muncă, exportăm produse cu un grad mai mare de finisare în locul materiei prime”, a explicat parlamentarul bistrițean.
„Chiar dacă măsura de interzicere a exportului de bușteni nu rezolvă toate problemele din domeniu, am făcut primul pas important pentru protejarea pădurilor. Trebuie să lăsăm pădurile să se refacă și să încurajăm prelucrarea masei lemnoase pe teritoriul României”, a concluzionat deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, în susținerea votului său pe proiectul de lege care interzice exportul de bușteni.