-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Deputatul Lorant Sas (USR-Plus) a devenit șeful Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră

Lorant Sas – deputatul USR-Plus de Bistrița-Năsăud, este, de săptămâna aceasta, șeful Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN). Este vorba despre o structură a 12 țări membre:

Deputatul Lorant Sas (USR-Plus) a devenit șeful Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră. 

Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre a fost creată ca rezultat al unor schimbări politice majore care au avut loc la sfârșitul anilor 1980, când țările din regiunea Mării Negre au reapărut pe scena mondială.

Căutarea de către țările din regiune a mijloacelor de a atinge dezvoltarea națională și integrarea europeană, a avut în vedere transformarea regiunii Mării Negre într-o zonă de stabilitate, prosperitate și pace.

Fiind avantajate de numitori comuni cum ar fi proximitatea geografică și o moștenire istorică și culturală comună, țările din regiune au stabilit relații bilaterale și multilaterale.

În 26 februarie 1993 la Istanbul, reprezentanții parlamentelor a nouă țări – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, România, Federația Rusa, Turcia și Ucraina – au adoptat „Declarația privind instituirea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre”.

În iunie 1995, Grecia s-a alăturat Adunării, devenind al zecelea membru cu drepturi depline. Bulgaria a devenit al unsprezecelea membru cu drepturi depline în iunie 1997.

Adunarea Parlamentară este compusa din 70 de parlamentari reprezentând toate țările membre ale Cooperarii Economice a Mării Negre.

Deputatul Lorant Sas a transmis, totodată, că „a finalizat documentele de închiriere spații pentru Birourile Parlamentare din circumscripția electorală. Pe această cale, vă anunț că voi deschide Birourile Parlamentare din Bistrița, Rodna și Prundu-Bârgăului, urmând să căutăm spații pretabile în Năsăud, Beclean și, probabil, o locație situată pe Valea Șieului”, a precizat Lorant Sas. 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.