-1.2 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

Deputatul Daniel Suciu, în vizită la președintele Republicii Moldova, Maia Sandu

Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, și deputatul Daniel Suciu, vicepreședintele Camerei Deputaților, s-au întâlnit ieri la Chișinău cu Maia Sandu, președintele Republicii Moldova. Ce mesaj au transmis:  

O zi plină în Republica Moldova, alături de frații noștri într-o perioadă extrem de complicată, având în vedere războiul din Ucraina.

În toate discuțiile noastre cu Igor Grosu, președintele Parlamentului vecin, Natalia Gavriliță și Maia Sandu, premierul și președintele Moldovei, am reconfirmat sprijinul total al României pentru parcursul european asumat de omologii noștri.

Și nu puteam să nu avem o întâlnire de suflet cu Mitropolitul Petru al Basarabiei, trăitor al ortodoxiei române pe meleagurile lui Ștefan cel Mare și Sfânt”, a transmis deputatul Daniel Suciu.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Acest Daniel Suciu, in primul mandat de parlamentar a fost purtător de cuvânt (si de geantă) a lui Valeriu Zgonea- cel care se autointitulase „colegul lui Mihai Viteazul”. In cel de-al doilea mandat de deputat a devenit purtător de geantă a lui Liviu Dragnea. Si pentru că, in general s-a comportat ca un câine credincios stăpânului, de data asta a fost recompensat cu functia Vicepreședinte al Camerei Deputaților, devenind mâna dreaptă a lui Marcel Ciolacu,
    Asadar, in acest caz Daniel Suciu a făcut parte dintr-o delegatie condusă de președintele Camerei Deputatilor , Marcel Ciolacu, care a efectuat o vizită la Chișinău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.