10.2 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

FOTO/VIDEO: 5 tiruri și 3 microbuze cu zeci de tone de alimente și medicamente, trimise de bistrițeni în Ucraina

Mâinile care ajută sunt mai sfinte decât buzele care se roagă! Bunătatea nu are granițe, iar bistrițenii au demonstrat-o din plin în zilele acestea”, a transmis deputatul Bogdan Ivan. 5 tiruri și 3 microbuze cu zeci de tone de alimente și medicamente au fost trimise de bistrițeni în Ucraina.

5 tiruri și 3 microbuze cu zeci de tone de alimente, medicamente, peste 700 de pături și lapte praf, au ajuns ieri la Cernăuți.

De aici merg mai departe la mamele, copiii și bunicii ascunși de bombe la Kiev, Harkov și Mănăstirea Bănceni, unde sute de copii orfani își au casa”, a transmis deputatul Bogdan Ivan.

Alături de Bogdan Ivan s-au aflat și Daniel Suciu, dar și primarii Paul Știr, Vasile Șut, Nicolae Bușcoi.

I-au însoțit pilotul Mihai Ban din Năsăud, angajații Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, Dinu Cioată (Lordinu) și voluntarii VDT Vatra Dornei, conduși de Ionuț Juncan (cu un camion plin). În activitatea umanitară s-au mai implicat și EMI Center și Bogdan Mățan.

Ei au fost azi mesagerii solidarității județului nostru fată de frații noștri români din Ucraina și de un întreg popor aflat în suferință!

Rugăciunile oamenilor care astăzi au ajuns să plătească și 10€ pentru o pâine în orașele ucrainiene, să vă răsplătească pe toți oamenii buni care v-ați gândit la ei”, a mai punctat Bogdan Ivan.

La convoiul umanitar sosit ieri în Ucraina au contribuit oamenii de la Căianu Mic, Zagra, Tiha Bârgăului, Maieru, Teaca, Măgura Ilvei, Galații Bistriței, Rebrișoara, Ciceu Giurgești, Bistrița și Vatra Dornei. „Dacă am uitat pe cineva, cu siguranță că oamenii care s-au bucurat ieri, îi vor purta în gând și rugăciune!

Mulțumim IPS Mitropolit Meletie al Cernăuțiului și Prot. Nicolae Popescu pentru primirea în mijlocul voluntarilor!”, a mai spus Bogdan Ivan.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.