12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Delegatul Slătiniței: Se poate să fim prioritari în proiectul de apă și canalizare?

Consilierii locali au aprobat ieri studiul de fezabilitate și cofinanțarea lucrărilor de apă și canalizare pentru Bistrița și localitățile componente. Slătinița va avea prioritate, conform proiectului, dar și a solicitării delegatului sătesc.

Ovidiu Crețu promitea la începutul anului 2019, că, până în 2021, Slătinița va avea apă și canalizare.

Ovidiu Crețu: Slătinița va avea apă și canalizare! AFLĂ când:

Ieri, pe masa consilierilor locali s-a aflat proiectul de aprobare a studiului de fezabilitate și cofinanțare a „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrita Nasaud”. E vorba de lucrări de modernizare a rețelei de apă din municipiu și realizarea de rețele de apă și canalizare acolo unde nu există.

Delegatul sătesc din Slătinița a avut o cerere.

De atâta timp așteptăm apa și canalizarea la Slătinița. Nu ne-am gândit niciodată că va dura patru ani până să se semneze contractul. Dar aș avea o rugăminte. Nu se poate ca Slătinița să fie prioritară?”, a întrebat Maftei Pop.

„Sunt 18 licitații diferirte ce trebuie făcute pentru acest proiect. Am putea solicita ca Slătinița să fie o prioritate. Și chiar să le cerem să înceapă lucrările, chiar dacă celelalte licitații nu sunt gata. Dar sunt mai multe lucruri ce trebuie luate în considerare”, i-a răspuns Ioan Șandru, directorul Aquabis, prezent și el la ședintă.

Conform proiectului supus ieri la vot, Slătinița a fost „cerută” spre a fi prioritară în realizarea lucrărilor.

„În cadrul subsistemului de alimentare cu apă Bistrița, care asigură în prezent alimentarea cu apă a Municipiului Bistrița și a localităților componente Ghinda, Slătinița, Sărata, Sigmir, Unirea și Viișoara, se propune reabilitarea conductei de aducțiune de pe Str. Valea Castăilor (0,807 km), realizarea unei conducte noi de aducțiune pentru alimentarea cu apă a rezervoarelor existente din Valea Rusului (1.760 km), realizarea unui rezervor nou de înmagazinare pentru zona Cartier RAAL, realizarea unei stații de pompare noi pentru alimentarea cu apă a localității Slătinița și a unei stații de pompare prevăzută cu o singură pompă de incendiu tot pentru localitatea Slătinița, realizarea a 3 stații de pompare pentru asigurarea presiunii în rețeaua de distribuție a Municipiului Bistrița amplasate pe străzile Podgoriei, Crângului și Simion Mândrescu. Primăria municipiului Bistrița solicită realizarea cu prioritate a lucrărilor de alimentare cu apă aferente localității componente Slătinița, lucrare complementară cu proiectul  «Stație de epurare și conducte de canalizare localitatea Slătinița», finanțat prin POR 2014-2020 și care trebuie să fie funcțional la finalul implementării acestuia”, se arată în raportul proiectului pe care îl puteți consulta AICI.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: